Inspecția Muncii atenționează angajatorii asupra apropierii datei de 31 martie 2018, care reprezintă termenul până la care aceștia trebuie să transmită în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

„Reamintim faptul că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod Fiscal, termenul fiind prelungit doar în ceea ce privește obligația de transmitere a datelor către REVISAL”, se arată într-un comunicat publicat de Inspecția Muncii.

Oficialii instituției reiterează faptul că nu s-a amânat întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar obligația comunicării efectuării acesteia către Inspecția Muncii.

Până la această dată, cea mai mare parte a contractelor individuale de muncă active au fost modificate prin majorarea salariilor, în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

„Începând cu luna decembrie a anului trecut și în primele 3 luni din acest an, Inspecția Muncii a desfășurat o campanie națională de conștientizare care a urmărit informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Acțiunile inspectorilor de muncă au fost legate de completarea și transmiterea în registrul general de evidență a salariaților a elementelor raportului de muncă ca urmare a transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat

„Am considerat că este necesară clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale și, în acest scop, s-au organizat întâlniri cu toți actorii implicați în piața muncii: patronate, sindicate, reprezentanți ai angajatorilor și angajați. Campania a fost binevenită, utilă și a răspuns așteptărilor interlocutorilor noștri, deci obiectivele au fost atinse, dat fiind că majoritatea angajatorilor s-a conformat modificărilor legislative. Având în vedere că, la data de 31 martie, se încheie oficial această campanie de conștientizare, ulterior acestei date, vom întreprinde acțiuni de control menite să sancționeze abaterile de la legislația în vigoare”, a mai spus Bratu.

 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, încă din luna noiembrie, că salariile nete nu vor scădea odată cu trecerea contribuţiilor la stat de la angajator la angajat, precizând că dacă se va întâmpla acest lucru este doar vina angajatorului.

„Noi ne-am asigurat că din cauza acestui nou Cod Fiscal salariile nete nu au cum să scadă. Dacă vor scădea înseamnă că este fix doar vina angajatorului, care doreşte să ia din banii angajatului, care i se cuvin lui, dar angajatorul, anul viitor, va avea aceeaşi cheltuială salarială pe care o are şi anul acesta. Deci, nu e niciun motiv să umble la netul salariatului. Iar prin deducerile pe care le-am făcut, prin impozitele pe care le-am scăzut, ne-am asigurat că netul nu numai că nu scade, ci dimpotrivă, creşte. E adevărat, creşterea este foarte mică”, a spus atunci Lia Olguţa Vasilescu.

Te-ar putea interesa și: