Inspecția muncii a intrat la rupere. Amenzi de peste 3 milioane de lei

Inspecția muncii a intrat la rupere. Amenzi de peste 3 milioane de lei
Publicat de Corina Chiriac la 7 octombrie 2020, 20:44

Inspecția Muncii a trimis un comunicat de presă prin care informează că, săptămâna trecută, a acordat peste 3 milioane de menzi pentru nerespectarea prevederilor legale.

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat în săptămâna 28 septembrie – 3 octombrie acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 3,05 milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Din suma totală, 2,81 milioane de lei au fost amenzi ce s-au aplicat pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Peste 100 de persoane practiau munca nedeclarată

Potrivit comunicatului, au fost depistate 124 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.536 de avertismente şi au fost dispuse 3.408 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 498 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 241.500 lei.

Din 833 de angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 318 şi s-au dispus 619 măsuri de remediere a neconformităţilor.

Violeta Alexandru ar dori să desființeze Inspecția Muncii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, spune că a realizat o evaluare cu privire la Inspecţia Muncii, iar rezultatele ar indica faptul că această instituţie nu mai are cum să fie reformată. Soluţia: desfiinţarea şi reînfiinţarea cu o altă organigramă şi concursuri pentru posturile cheie.

Violeta Alexandru îi critică pe cei din Inspecţia Muncii pentru că par indiferenţi la solicitările premierului Orban, în schimb sunt „experţi în prezentare de statistici”.

„Mă interesează să creez cadrul corect pentru cei care vor să facă ceva, să iasă din starea de confort și să muncească cu rezultate vizibile”, mai transmite ministrul Muncii.

”Nu sunt interesată să leg prietenii în administrație. Nu susțin pe nimeni dacă nu face treabă; mă interesează să creez cadrul corect pentru cei care vor să facă ceva, să iasă din starea de confort și să muncească cu rezultate vizibile.

E cam târziu pentru România să rateze și acest an fără să se facă treabă”, este mesajul postat de ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.