Inspecția Muncii a făcut controale riguroase. S-au dat amenzi de peste 800.000 de lei
Inspecția Muncii a făcut o serie de controale riguroase în perioada 4 – 9 ianuarie 2021. S-au dat amenzi de peste 800.000 de lei. Ce au descoperit inspectorii și care au fost domeniile vizate?
Inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, a dispus inspectorilor de muncă verificarea respectării măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 privind protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspecția Muncii.
Conform sursei citate, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în săptămâna 4 – 9 ianuarie 2021, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 837.400 de lei, din care 759.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Au fost depistate 30 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 462 de avertismente și au fost dispuse 1.197 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
Care a fost scopul controalelor
În ceea ce privește scopul controalelor, acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 4 – 9 ianuarie 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 228 de sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 77.500 lei. Din 575 de angajatori controlați, au fost sancționați 145 și s-au dispus 288 de măsuri de remediere a neconformităților, se mai arată în comunicatul transmis de Inspecția Muncii.
”Întrucât, în perioada următoare, se vor înregistra fenomene meteorologice severe și valori de temperatură foarte scăzute, inspectorii de muncă vor verifica și respectarea măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 privind protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme. Reamintesc câteva dintre obligațiile minimale ce revin angajatorilor pentru menținerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber: reducerea duratei zilei de lucru și, de asemenea, reducerea intensității și ritmului activităților fizice cu alternarea efortului dinamic cu cel static, distribuirea de ceai fierbinte, asigurarea echipamentului individual de protecție și a unor spații fixe sau mobile cu microclimat corespunzător.
Persoanele care suferă de afecțiuni care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme pot beneficia de reducerea programului de lucru sau pot fi trecute, după posibilitățile existente în structura activităților, în alte locuri de muncă. Atenționăm angajatorii că nerespectarea obligațiilor ce le revin va duce la aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, potrivit prevederilor legale”, a precizat Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





