Insolvenţa a mai lovit un proiect rezidenţial cu circa 100 de apartamente goale

Insolvenţa a mai lovit un proiect rezidenţial cu circa 100 de apartamente goale
Publicat de CAPITAL la 25 ianuarie 2012, 16:29

Compania BRC Business Group, care a dezvoltat ansamblul rezidenţial Citadella Titan, şi-a cerut ieri insolvenţa la Tribunalul Bucureşti ca măsură de protecţie împotriva creditorilor. Deşi este finalizat de aproape doi ani, dezvoltatorii nu au reuşit să vândă nici jumătate din cele 224 de apartamente disponibile.

Cererea companiei BRC Business Group a fost înregistrată la tribunal în data de 24 ianuarie şi are ca termen de judecată mâine, 26 ianuarie. Contactaţi telefonic de Capital, oficialii companiei şi-au rezervat dreptul de a oferi detalii suplimentare după decizia judecătorilor.
Proiectul, a cărui valoare a fost estimată iniţial la 20 mil. euro, a fost finanţat de BCR, iar creditul a fost ulterior restructurat cu o perioadă de graţie până la sfârşitul anului trecut.
Pentru a suplini lipsa cumpărătorilor, dezvoltatorii au decis să demareze un proces susţinut de închiriere a apartamentelor goale. Astfel, o garsonieră se închiriază cu 220 euro/lună, un apartament cu două camere cu 290 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 350 euro/lună.
Compania dezvoltatoare fost înfiinţată în anul 2006, iar la sfârşitul anului 2010 avea datorii totale de peste 70 de milioane de lei (circa 16,5 milioane de euro), conform datelor publicate pe siteul Ministerului Finanţelor Publice.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.