INS: Șomajul în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani, la cel mai ridicat nivel

INS: Șomajul în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani, la cel mai ridicat nivel
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 decembrie 2017, 10:17

Rata şomajului a atins, în T3 din acest an, nivelul cel mai ridicat (16,9%) în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 ani, în timp ce populaţia activă a României a ajuns la 9,291 milioane de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Potrivit sursei citate, din totalul populaţiei active, 8,850 milioane de persoane erau ocupate şi 441.000 persoane erau şomeri.

În intervalul iulie – septembrie 2017, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) se situa la 65,3%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada similară din anul anterior. Gradul de ocupare a fost mai mare în cazul bărbaţilor (73,3%) faţă de 57,2% la femei, precum şi la persoanele din mediul urban (65,4% faţă de 65,2%, în mediul rural).

De asemenea, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26,2%.

La nivel naţional, rata şomajului a fost, în perioada analizată, de 4,7%, în scădere faţă de trimestrul anterior, când s-a situat la 4,8%. În acest context, rata şomajului a fost mai mare în cazul bărbaţilor (5,3%) în comparaţie cu femeile (4%), ecartul dintre cele două categorii fiind de 1,3 puncte procentuale.

Pe medii rezidenţiale, şomajul este mai accentuat în mediul rural (5,3%) faţă de mediul urban, unde se consemnează un procentaj de 4,3%.

Pe de altă parte, rata şomajului a atins, în T3 din acest an, nivelul cel mai ridicat (16,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani). AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.