Lucrările de construcţii noi s-au redus cu 2,7% în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 1,5%, faţă de 2015.

Potrivit sursei citate, în 2016, pe obiecte de construcţii au avut loc scăderi cu 11,2% la construcţiile inginereşti, iar creşteri au fost înregistrate la clădirile rezidenţiale cu 12,1% şi la clădirile nerezidenţiale cu 1,1%.

În luna decembrie 2016, comparativ cu noiembrie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 6,4%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale cu 37,4% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 12,3%. În perioada menţionată au avut loc scăderi la lucrările de construcţii noi cu 2,1%.

Pe obiecte de construcţii, au fost înregistrate creşteri la construcţiile inginereşti cu 15,9% şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,1%. Pe de altă parte, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 16,1%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 4,3% în decembrie faţă de noiembrie, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi cu 13% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,1%. În schimb, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 15,2%.

Potrivit INS, pe obiecte de construcţii s-au înregistrat scăderi la clădirile rezidenţiale cu 22,8%, clădirile nerezidenţiale cu 10,1% şi la construcţiile inginereşti cu 0,6%.

De asemenea, în decembrie 2016, comparativ cu decembrie 2015, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 27,7%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la toate categoriile, respectiv la lucrările de reparaţii capitale cu 41%, lucrările de construcţii noi cu 33,3% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,5%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 40,9% şi la clădirile nerezidenţiale cu 6,1%, dar au fost înregistrate şi creşteri la clădirile rezidenţiale cu 16,7%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada menţionată, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 19,8%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la toate categoriile: lucrările de reparaţii capitale cu 41,8%, lucrările de construcţii noi cu 29,9% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 3%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în decembrie 2016, faţă de aceeaşi lună a lui 2015, la construcţiile inginereşti cu 35,4% şi la clădirile nerezidenţiale cu 1,4% . Creşteri au fost la clădirile rezidenţiale cu 7,1%. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: