Informație de ultimă oră despre Dumitru Buzatu! Ce s-a întâmplat la închisoare
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Avocații lui Dumitru Buzatu încearcă să-i convingă pe judecători că social-democratul trebuie eliberat. Potrivit acestora, inculpatul este „diabetic” și „dependent de insulină”.
Avocaţii fac eforturi să-l elibereze pe Dumitru Buzatu din arest. Acesta a fost arestat preventiv, după ce un judecător a decis că lăsarea în libertate ar putea afecta buna desfășurare a urmăririi penale.
„Buzatu e dependent de insulină, diabetic. M-am uitat în ochii domnului Dumitru Buzatu și nu am văzut vreo licărire să plece, să fugă”, a spus avocatul Daniel Atasiei.
Avocații lui Dumitru Buzatu spun că social-democratul trebuie eliberat
De asemenea, acesta a susținut că dosarul „are legătură şi cu justiţia şi cu politica”. Potrivit acestuia, prima „repriză” s-a încheiat în favoarea autorităților.
„Acest dosar are legătură şi cu justiţia şi cu politica. Ministerul Public a încheiat prima repriză în avantaj, suntem în a doua repriză, încercăm să câştigăm acest meci, dar şi un egal e bun”, a mai spus avocatul.
Totuși, referatul de arestare arată că Dumitru Buzatu și-a creat „un sistem puternic de relații interpersonale”. Amintim că social-democratul a ocupat de peste 10 ani funcția de președinte al Consiliului Județean.
„Inculpatul ocupă de peste 10 ani funcția de președinte al Consiliului Județean, creându-şi în acest fel un sistem puternic de relații interpersonale cât și de subordonare cu funcționari din cadrul Consiliului Județean Vaslui și nu numai”, arată referatul de arestare.
Judecătorul care a decis arestarea a oferit mai multe explicații
Judecătorul care a decis arestarea preventivă a social-democratului a oferit mai multe explicații despre motivarea sa. Acesta a susținut, în motivare, că lăsarea în libertate a inculpatului ar „afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient împotriva infracțiunii care face obiectul prezentului dosar”.
Totodată, judecătorul susține că lăsarea în liberate ar putea afecta buna desfășurare a urmăririi penale. Declarația a apărut în contextul în care urmează să fie audiați martori asupra cărora „inculpatul are un ascendent, fiind subordonați acestuia pe linie profesională”. Astfel, susține judecătorul, inculpatul „poate influența mărturiile din dosar.
Judecătorul precizează că există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale. Judecătorul spune că infracțiunea este dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





