Vladimir Putin lansează un nou val de acuzații la adresa Ucrainei și cere anularea sancțiunilor antiruse

Potrivit informațiilor transmise de Guvernul de la Roma, subiectele principale din cadrul discuției telefonice au fost situația din Ucraina, criza alimentară internațională și criza energetică. Totodată, Vladimir Putin i-a oferit asigurări premierului Mario Draghi că Rusia va continua să furnizeze gaze Italiei „la prețurile prevăzute în contracte” și este pregătită să contribuie „semnificativ” la depăşirea crizei alimentare mondiale.

Totuși, liderul de la Kremlin a spus că trebuie îndeplinită o condiție importantă înainte ca Rusia să-și ofere ajutorul. Mai precis, este necesară „anularea de către Occident a restricţiilor motivate politic impuse Rusiei”, arată informațiile transmise de Kremlin și preluate de Adnkronos.

Președintele rus spune că restricțiile antiruse au exacerbat criza alimentară

De asemenea, Vladimir Putin a acuzat autorităţile ucrainene că nu sunt de acord cu deschiderea de coridoare umanitare spre porturile din Marea Azov şi Marea Neagră pentru circulaţia navelor cu cereale.

„Criza alimentară a fost exacerbată de restricţiile antiruse impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană”, a spus Vladimir Putin în conversația cu Mario Draghi.

La rândul său, premierul Italiei i-a cerut lui Vladimir Putin găsirea în mod urgent a unei soluţii negociate pentru oprirea confruntărilor militare în Ucraina.

Cel mai bogat om din Ucraina a anunțat că va da în judecată statul rus

În altă ordine de idei, amintim că cel mai bogat om din Ucraina a anunțat că va da în judecată statul rus. El spune că deține mai multe uzine în Mariupol și că bombardamentele din acest oraș-port i-au adus pierderi situate între 17 și 20 de miliarde de dolari.

Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina, spune că deține combinatul siderurgic Azovstal și combinatul de oțel și fier Illich. Primul a suferit pagube uriașe din cauza bombardamentelor trupelor ruse, în timp ce al doilea a fost la fel de grav avariat.

„Cu siguranță vom da în judecată Rusia și vom cere despăgubiri corespunzătoare pentru toate pierderile și afacerile pierdute”, a declarat Rinat Akhmetov. Trebuie menționat că acesta mai deține și cel mai mare producător de oțel ucrainean, Metinvest.