Elena Udrea a fost depusă joi la Penitenciarul Târgşor

Elena Udrea a fost depusă, joi seară, la Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, unde va sta pentru următorii șase ani. Aceasta a intrat joi în România pe la Vama Giurgiu, fiind predată polițiștilor de la Penitenciarul Giurgiu.

Deși aceasta a criticat dur condițiile din închisorile românești, menționăm faptul că Elena Udrea va beneficia de anumite condiții speciale cât timp va sta în spatele gratiilor din Penitenciarul pentru Femei Ploieşti – Târgşorul Nou pentru că este fost ministru.

Ce condiții va avea Elena Udrea în spatele gratiilor?

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanţu, a declarat marți că există șanse ca Elena Udrea să ceară protecție specială cât timp va sta în spatele gratiilor pentru a nu intra în contact direct cu alte deținute care nu au un statut similar cu al ei.

„Ţinând cont de faptul că Elena Udrea este un fost ministru şi fost politician beneficiază de un tratament oarecum mai bun decât ceilalti deţinuţi din penitenciarul Târgşor”, a declarat marți Cosmin Dorobanţu.

Referitor la condițiile în care va sta fostul ministru pentru următorii șase ani, Cosmin Dorobanțu a spus că celula ei va fi mobilată complet, va avea un pat propriu și un telefon fix pentru a putea ține legătura cu familia ei. Elena Udrea va avea dreptul la zece convobiri telefonice zilnice, adică o oră pe zi, însă după ce perioada de carantină se va încheia, aceasta ar putea să împartă beneficiile cu alte șapte deţinute.

„Camera îi va asigura minim 4 metri pătraţi individual. Va avea o baie individuală unde i se va asigura intimitatea, nu va fi o baie la comun cu toţi detinuţii. Va avea montat din partea administratiei penitenciarului un televizor”, a explicat Cosmin Dorobanţu într-un interviu acordat Antena 3.

Elena Udrea va avea televizor, telefon fix și baie proprie în celula sa de închisoare

Deși va primi aceeași mâncare ca și celelalte deţinute, Elena Udrea poate să primească pachete cu mâncare de acasă sau să facă cumpărături de la magazinul alimentar din incinta penitenciarului.

Amintim faptul că, recent, Cosmin Dorobanţu a recunoscut că nu avem un sistem penitenciar aşa cum şi-ar dori „politicienii infractori dovediţi de justiţie, însă banii publici furaţi timp de 10 ani de Elena Udrea şi de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiţi pentru investiţii în condiţiile de detenţie şi de muncă din penitenciare şi, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian”.