Pe de altă parte, există numeroase motive pentru care am dori să închidem un card de credit. Odată ce am făcut asta, nu ne mai gândim la cardul respectiv, neglijând anumite lucruri. Acest site arată de ce este bine să ne verificăm cardurile de credit la 30 de zile după ce le-am închis. Practic, o verificare a cardului ne va ajuta să evităm anumite probleme pe viitor.

Ce se întâmplă cu conturile închise

După ce închideți un card de credit, veți pierde accesul la beneficiile pe care le aveați și nu veți mai putea face achiziții cu el. În funcție de emitent, este posibil să pierdeți și accesul la gestionarea cardului online, dacă nu aveți alte conturi deschise la banca respectivă. Un lucru demn de știut este că ar trebui să continuați să primiți extrase de cont până când contul este achitat și soldul este adus la zero.

În plus, dacă închideți cardul de credit în intervalul de timp al băncii (de obicei acesta este de 30 de zile) din momentul în care taxa anuală este ștearsă din cont, ar trebui să beneficiați de o rambursare.

Ce se poate întâmpla

Cel mai bun exemplu este al unui american, care și-a închis cardul de credit de la Bank of America, în decembrie 2021. A verificat contul după doar câteva zile și s-a asigurat că taxa anuală a fost ștearsă din cont, așa cum a promis reprezentantul băncii la închiderea contului.

Așa că a încetat să-și mai monitorizeze contul. În septembrie 2022, a decis să aplice din nou pentru acest card, dar, spre surprinderea sa, a fost refuzat. Motivul a fost și mai surprinzător: Bank of America l-a anunțat că are un cont restant, din lipsă de plată. Timp de nouă luni, bărbatul nu a știut că există un sold în cont, ceea ce înseamnă că s-au perceput comisioane pentru plățile întârziate și s-a acumulat dobândă în fiecare lună.

Concluzia

La o lună după închiderea unui card de credit, verificați contul pentru a vedea dacă totul este așa cum ar trebui să fie. A dispărut taxa anuală? Banca are informațiile voastre de contact actualizate, în cazul în care apare o problemă? A vă asigura că un card se închide corect, fără probleme, poate evita la apariția unor probleme precum taxe nejustificate sau refuzul unei cereri viitoare.

Fiecare card de credit are particularitățile lui, de aceea este inidcat să vă informați întotdeauna foarte bine înainte de a alege instituția de la care luați un astfel de card.