Vestea dimineții pentru cei cu credite la bancă. Anunțul venit de la Adrian Câciu: Trebuie să faci …

Ministrul Finanțelor a fost invitat la emisiunea ”Insider Politic”, acolo unde a vorbit despre mai multe subiecte de actualitate. Adrian Câciu a fost întrebat în ce monedă le recomandă românilor să își facă un credit, iar răspunsul acestuia a venit imediat – leul.

“Leul. Întotdeauna. Trebuie să faci creditul în moneda în care tu câştigi bani pentru că acea monedă în care tu câştigi banii, acea monedă de fapt te ajută. Dacă noi suntem români, avem această monedă naţională.

Şi mai spun ceva. Leul este cea mai stabilă monedă din regiune. Pentru oricine se poate uita pe pieţele financiare în acest an toate monedele regionale s-au devalorizat, s-au depreciat.

Leul în acest moment este mai jos, mai apreciat, este în apreciere faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, paritatea leu – euro era de 4,95, acum e 4,92. Deşi am un puseu inflaţionist. De ce?

Pentru că avem un sistem financiar puternic şi avem un sistem financiar stabil, iar mai mult decât atât, spre deosebire de alte situaţii, guvernul şi politica fiscal bugetară nu a fost însoţită de derapaje. Pentru că foarte importantă este o fine tuning pe piaţa financiară, care este foarte important”, a transmis ministrul Finanţelor.

Motivul pentru care bugetul este făcut înainte de începerea anului

Șeful de la Finanțe a mai spus că bugetul este făcut înainte de începerea anului viitor deoarece reprezintă un semnal pentru investitori și pentru piețele financiare, dar și pentru economia românească.

“Politica monetară, care zice nu numai de dobânzi zice şi de lichiditate şi modul în care face echilibrele financiare pe piaţă, dacă nu e însoţită de o politică fiscal bugetară prudent, echilibrată, fără derapaje, predictibilă pe cât posibil pentru că vedeţi ăsta e un răspuns implicit.

De ce facem bugetul înainte de a începe anul? În anii anteriori se făcea bugetul după Paşte, ca să spun aşa. Am spus-o şi de când a venit la guvernare.

Vreau să avem buget înainte de începutul anului, pentru că acesta este un semnal către investitori şi către pieţele financiare, dar şi către economia românească pe ce te bazezi anul viitor”, a mai declarat Adrian Câciu în cadrul emisiunii ”Insider Politic” de la Prima TV.