Așadar, Gabriela Firea a spus că este candidată PSD pentru Primăria Capitalei. Simultan, aceasta a susținut și că doar o parte a PNL îl susține pe Nicușor Dan.

„USR, partea care a mai rămas din PNL la domnul Orban, zona aceasta de PNL, nu PNL-ul condus de domnul Ciucă. Eu nu cred în coincidențe, știu exact unde anume s-a apăsat pe pedala de accelerație pentru a-mi crea mie o imagine negativă și a scădea practic în sondaje”, a declarat Gabriela Firea la Digi24.

Gabriela Firea este candidată PSD pentru Primăria Capitalei

De asemenea, fostul ministru al Familiei a susținut că ar putea beneficia de sprijin și din partea PNL. Potrivit social-democratei, între liberal și Nicușor există o relație rece.

 „Cred că liberalii vor fi oameni politici pragmatici și, în primul rând, vor ține cont de vocea cetățenilor. Eu am fost în toată această perioadă în cartierele din București, în piețe, vorbesc cu oamenii, oamenii nu cred că eu aș fi avut cea mai mică implicare în scandalul din această vară. Mă susțin mulți, într-adevăr unii și-au pus semne de întrebare, dar foarte mulți vor ca eu să-mi continui proiectele din postura de primar general. Evident trebuie să facem calcule acum să vedem dacă e suficient să candidez doar din postura de candidat al PSD și în ce măsură un posibil anunț nu ar stârni o coalizare în așa numita zonă politică a dreptei între celelalte partide politice. Dar dați-mi voie să cred că, după tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în București, PNL nu are cum să dea girul lui Nicușor Dan”, a continuat Firea.

Fostul primar al Capitalei susține că reiterarea anunțului că va fi din nou în cursa pentru funcția de edil a fost făcută chiar de șeful PSD, Marcel Ciolacu.

„Am fost anunțată de președintele partidului candidatul PSD la Primăria Capitalei anul trecut și se vorbea în coaliție chiar de candidat comun PSD-PNL în persoana mea. Dacă între timp cineva s-a răzgândit, vom afla probabil pe parcurs. În declarația recentă de la Digi24, Marcel Ciolacu reiterează că sunt în continuare candidatul PSD la Primăria Capitalei”, a conchis social-democrata.

Nicușor Dan și Firea, o nouă dispută privind datoriile PMB

Disputa privind datoriile acumulate la Primăria Capitalei este în continuare un subiect sensibil în București. În acest context, actualul primar, Nicușor Dan, cât și fostul primar, Gabriela Firea, își aduc acuze reciproce cu privire la gestionarea bugetului municipal și a datoriilor.

În timp ce actualul edil o acuză pe Firea că a lăsat conturile pe minus, aceasta din urmă spune că Nicușor Dan prezintă doar cifrele care îl pun într-o lumină bună, restul fiind ascunse sub preș.

Pe de altă parte, Firea spune că situația este mai complexă decât o simplă cifră de 3 miliarde de lei. Fostul edil indică problemele diverselor companii gestionate de Primăria Capitalei. Cu toate acestea, actualul edil le consideră în continuare utile, a mai punctat Firea.