În primele 11 luni din 2022, 55.000 de români s-au înscris în sistemul de pensii private facultative Pilon III, prin care participanţii decid singuri ce sumă investesc prin intermediul unui administrator pentru crozierele şi city break-urile de peste ani cu nepoţii, acesta fiind cel mai mare număr de înscrieri pentru aceste pensii de la lansarea din 2008 încoace şi fiind aproape cât 2021 (37.140 de persoane) şi 2020 (26.200) la un loc.

Aproape 620.000 de persoane, înscrise în total

Potrivit datelor agregate de Ziarul Financiar de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), circa 5.000 de salariaţi au optat lunar în primele 11 luni din 2022 pentru administrarea privată Pilon III ceea ce înseamnă că pentru întreg anul 2022 numărul total de participanţi la Pilonul III ar putea ajunge la 60.000 de persoane.

Astfel, numărul celor care investesc pentru pensie prin intermediul unui fond Pilon III, prin care participanţii decid care este suma lunară pe care o alocă, de la minimum câteva sute de lei până la 15% din venitul brut lunar, a ajuns la noiembrie 2022 la aproximativ 620.000 de persoane.

În comparaţie, în decembrie 2021 numărul acestora era de 564.000 de persoane, iar în decembrie 2020 circa 527.000 de salariaţi, potrivit celor mai recente date ale ASF.

„La modul general, creşterea numărului de participanţi din cadrul Pilonului 3 observată în ultimii ani este susţinută de majorarea numărului de salariaţi pentru care angajatorii includ în pachetul de beneficii participarea la Pilonul 3, dar şi de un apetit ceva mai ridicat al salariaţilor pentru această formă de economisire pe termen lung. La acest apetit probabil că a contribuit şi participarea obligatorie pentru cei mai mulţi salariaţi la Pilonul 2 de pensii, care a condus la o mai bună înţelegere a sistemului şi probabil, la o mai mare încredere în acesta”, spune Bogdan Dumitrescu, profesor universitar al Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE).

Acestea statistici sunt valabile pentru fondurile de pensii Pilon III (facultative), cele pentru care salariaţii aleg suma pe care să o vireze lunar la unul din cele 10 fonduri. În cazul fondurilor de pensii private Pilon II (obligatorii) salariaţii contribuie lunar cu 3,75% din venitul brut în mod obligatoriu la unul din cele 7 fonduri.

Creștere semnificativă în luna noiembrie

Potrivit datelor ASF, cei care au cotizat lunar pe parcursul anului 2022 la fondurile de pensii private facultative Pilon III au trimis circa 430 de milioane de lei pentru a le fi administrate economiile de bătrâneţe într-un unul (sau chiar mai multe) din cele 10 fonduri: Aegon Esential, AZT Moderato, AZT Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare, Stabil. Calculele ZF pe baza statisticilor ASF arată că doar în noiembrie 2022 circa 11.000 de salariaţi au devenit clienţi ai P3.

„În legătură cu creşterea observată în luna noiembrie 2022 este posibil ca aceasta să fi fost susţinută de modificările legislative promulgate în aceeaşi lună care fac mai atractivă participarea la fondurile private de pensii. Mai precis, modificările se referă la faptul că, începând cu anul 2024, la încasarea pensiei private, se vor plăti impozite pe venit şi contribuţii de asigurări de sănătate doar asupra diferenţei dintre valoarea activelor acumulate şi contribuţiile plătite, deci doar asupra câştigurilor şi nu asupra activelor acumulate, cum se prevedea anterior”, spune Bogdan Dumitrescu.

Circa 280.000 de salariaţi, din cei 620.000 de salariaţi de la noiembrie 2022, figurau cu viramente active la un fond Pilon III, cu o medie lunară de circa 155 de lei. Diferenţa dintre numărul de participanţi şi numărul celor activi poate fi explicată prin fluctuaţia locurilor de muncă dar şi prin faptul că prin Pilonul III se poate face o pauză de la contribuţii.

Contribuția medie lunară este de aproximativ 155 de lei

Potrivit statisticilor ASF, jumătate din cei 55.000 de tineri care au intrat în sistemul P3 în 2022 au contribuit în medie în fiecare lună la unul din cele zece fonduri. Circa 155 de lei este contribuţia medie lunară în timp ce activele fondurilor P3 au ajuns la 3,6 mld. lei. În primele 11 luni viramentele au fost de 453 mil. lei. Contribuţiile la fondurile de pensii facultative sunt deductibile fiscal, în limita a 400 euro/echivalent în lei, atât pentru angajator, cât şi pentru fiecare participant.

Pentru a putea beneficia de pensia facultativă, condiţiile legale impun ca participantul să aibă o vârstă de cel puţin 60 de ani, să fi efectuat cel puţin 90 de contribuţii lunare (nu neapărat consecutive) la fond şi să deţină o sumă minimă acumulată în contul individual la fondul de pensii facultative Pilon III.

Dacă nu se acumulează 90 de contribuţii sau suma din cont nu este suficientă pentru o pensie minimă, participantului i se acordă o plată unică, potrivit Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR). În caz de deces, moştenitorii beneficiază de sumele acumulate.

Pe partea de garanţie a activului, în cazul P2 contribuţiile nete de comisioane sunt garantate prin lege. În cazul P3 sunt trei fonduri P3 (NN Optim, BRD Medio, BCR Plus) care au provizioane din banii administratorului pentru a acoperi garanţia contributiilor nete. În schimb garanţia relativă (ratei minime de rentabilitate) este aplicabilă tuturor celor 10 fonduri P3.

Ce comisioane se aplică?

În ceea ce privește comisioanele, NN Optim de exemplu, cel mai mare fond P3, cu circa 111.000 de participanţi, arată în prospectul său la categoria „cheltuieli legate de administrare suportate din activul fondului de către toţi participanţii la fond”, un comision de administrare din active de 0,16% lunar, comision de maxim 0,07% pe an din valoarea medie a activelor nete, comision de intermediere pe piaţa de capital de până la 1,5% din tranzacţie.

La categoria „cheltuielile legate de administrare suportate de participant” sunt enumerate comisioane precum de administrare – prin deducerea a 1,7% din contribuţiile plătite, înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de fond, penalităţi de transfer de 5% aplicat activului net dacă transferul la un alt fond se realizează mai devreme de doi ani.