Cea mai mare scădere a fost înregistrată de indicele polonez (-4,81%), fiind urmată de cel austriac (-2,68%) şi de indicele ceh (-1,71%). Indicele principal al bursei bucureştene (BET) a fost de -1,36%, fiind urmat de cel maghiar (-1,29%), bulgăresc (+0,01%) şi croat (+1,2%). 

"Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost în linie cu pieţele din regiune în luna mai. BET Total Return (BET-TR) a fost pe creştere în luna mai, cu un avans de 2,2%. Indicele BET-TR reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum şi dividendele distribuite acţionarilor de aceste companii. Principalul indice al BVB – BET – a coborât cu 1,36%', se arată în raport, conform Agerpres.

Potrivit documentului, rulajul cu acţiuni în luna mai a fost de 664,2 milioane lei, cu aproape jumătate peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015. 

'În primele cinci luni ale anului, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 3.524 milioane lei, cu 8% mai mult faţă de primele cinci luni din 2015. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni a fost în mai de 31,63 milioane lei (7 milioane euro), faţă de 54,08 milioane lei (12 milioane euro) în aprilie, şi cu peste 40% mai mare faţă de cea înregistrată în acceaşi perioadă a anului 2015. De la începutul anului, valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 33,25 milioane lei (7,40 milioane euro), cu 5% mai mare decât în acelaşi interval a anului trecut', informează BVB. 

În mai 2016, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni, unităţi de fond, obligaţiuni şi produse structurate de peste 769,8 milioane lei (171,1 milioane de euro). 

Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 125,9 miliarde lei (27,9 miliarde euro) în mai 2016. Din această sumă, capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de 65,9 miliarde lei (14,6 miliarde euro). 

În mai 2016, cele mai tranzacţionate cinci acţiuni au fost Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, Societatea Energetica Electrica şi BRD cu o valoare totală de peste 540 milioane lei.