Cum pot părinții să acceseze indemnizația pentru creșterea copilului?

Părinții care doresc sprijin financiar pentru îngrijirea copilului mic trebuie să depună dosarul necesar la primăria de domiciliu sau reședință. Cererea poate fi depusă înainte de suspendarea activității profesionale sau în termen de maximum 60 de zile de la încheierea concediului de maternitate.

Potrivit legislației în vigoare (OUG nr. 111/2010), dreptul la concediu și indemnizație revine părinților care, în cei doi ani anteriori nașterii copilului, au realizat cel puțin 12 luni de venituri impozabile din:

  • activități agricole, silvicultură sau piscicultură;

  • salarii și venituri asimilate acestora;

  • activități independente;

  • drepturi de proprietate intelectuală.

De asemenea, perioadele „asimilate” sunt luate în calcul, precum: studii universitare sau postuniversitare continue, șomaj, concedii medicale (exclusiv prenatal), concediu de acomodare, pensie de invaliditate sau concediu fără plată pentru creșterea copilului.

bebelus, copil mic
SURSA FOTO: Dreamstime

Condițiile de eligibilitate

Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • să locuiască în România împreună cu copilul și să-i asigure îngrijirea efectivă;

  • să fie cetățean român, străin sau apatrid;

  • să aibă domiciliul sau reședința în România.

ANPIS precizează că rezidența este considerată respectată chiar dacă familia se află temporar în străinătate, maximum șase luni pe an, sau dacă unul dintre părinți însoțește soțul aflat în misiune. În cazul părinților necăsătoriți, dar cu copil recunoscut, autoritățile pot efectua anchete sociale pentru verificare.

Termene pentru depunerea dosarului

Dosarul poate fi depus:

  • cu 30 de zile înainte de suspendarea activității;

  • în termen de 60 de zile după încheierea concediului de maternitate;

  • de la nașterea copilului, dacă nu s-a efectuat concediul de maternitate;

  • în termen de 60 de zile de la adopție, tutelă, plasament sau încredințare.

bani lei bancnote
SURSA FOTO: Dreamstime

Documentele necesare

Toți solicitanții trebuie să prezinte:

  • cerere tip și opis la registratură;

  • acte de identitate ale ambilor părinți;

  • certificatul de naștere al copilului sau documente echivalente;

  • certificatele celorlalți copii aflați în întreținere;

  • certificat de căsătorie sau livret de familie (sau declarație în lipsa acestora);

  • dovada concediului de maternitate;

  • cont bancar pentru plata indemnizației;

  • declarații privind protecția datelor.

În funcție de sursa veniturilor, pot fi necesare documente suplimentare: adeverințe de la angajator, declarații unice, contracte pentru drepturi de autor, documente de suspendare a activității pentru PFA sau profesii reglementate, adeverințe pentru studenți etc.

Plata indemnizației se realizează lunar, între 8 și 25 ale lunii, pentru luna anterioară, fie în cont bancar, fie prin mandat poștal. În cazul în care, pe parcursul concediului pentru creșterea copilului, se naște un alt copil sau se solicită stimulentul de inserție, părintele trebuie să depună un dosar nou.