Camera Consultanților Fiscali (CCF) a transmis deja Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală o adresă cu propuneri concrete pentru a evita acest efect nedorit.

Firmele care au angajați în concediu medical sunt în pericol

Modificările impun recalcularea procentelor utilizate pentru plata indemnizațiilor, ceea ce va duce, în numeroase cazuri, la necesitatea refacerii statelor de plată aferente lunilor trecute. Această recalculare va produce diferențe în sumele datorate ca taxe salariale, deoarece indemnizațiile vor fi majorate conform noilor reguli.

CCF consideră esențial ca, atunci când se depune o Declarație rectificativă 112 din acest motiv, să nu se aplice dobânzi și penalități pentru diferențele de obligații fiscale apărute exclusiv ca urmare a modificărilor legislative. În acest scop, propune introducerea în formularul 112 a unei opțiuni clare prin care să fie indicată cauza rectificării, sub forma „recalcul indemnizații concedii medicale – cod 01, conform modificărilor legislative”.

„În aceste condiții, considerăm că este imperios necesar ca, în urma depunerii Declarației rectificative 112, să nu fie calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru diferențele de obligații fiscale rezultate exclusiv din aplicarea modificărilor legislative privind plata concediilor medicale”, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

analize medicale
SURSA FOTO: Dreamstime

Rectificările nu sunt cauzate doar de schimbarea procentelor de calcul

În practică, mai ales în cazul angajatorilor cu un număr mare de salariați, rectificările nu sunt cauzate doar de schimbarea procentelor de calcul. O altă situație frecventă este primirea cu întârziere a certificatelor medicale, aspect care nu poate fi controlat sau prevăzut de contribuabil. Astfel, o singură declarație rectificativă poate avea mai multe cauze, motiv pentru care înregistrarea rectificării trebuie să permită evidențierea tuturor acestora, pentru a nu penaliza firmele pentru motive care nu le sunt imputabile.

Organizația propune ca Declarația 112 să fie adaptată astfel încât să conțină opțiuni transparente privind cauzele rectificării. Acestea ar permite separarea clară a rectificărilor impuse de modificările legislative de cele cauzate de depunerea tardivă a documentelor justificative de către angajați.

Ar putea fi necesară și o modificare a Codului de procedură fiscală

Pentru implementarea acestei opțiuni în formular, ar putea fi necesară și o modificare a Codului de procedură fiscală, pentru a asigura un tratament fiscal corect și echitabil în cazurile în care recalcularea obligațiilor fiscale și depunerea declarațiilor rectificative sunt determinate de prevederi legale.

Potrivit Legii 141/2025, cuantumul brut lunar al indemnizației de concediu medical este stabilit astfel:

  • 55% din baza de calcul pentru concedii de până la 7 zile,
  • 65% pentru concedii cu durată între 8 și 14 zile,
  • 75% pentru concedii mai lungi de 15 zile.