Apar noi tensiuni între SUA și Rusia. Anunțul a fost făcut de adjuncta secretarului de stat american Wendy Sherman.

Discuţii aprinse de aproape 8 ore

Potrivit Reuters, aceasta a declarat în cursul zilei de luni că SUA au reiterat, în cadrul consultărilor de luni cu Rusia privind arhitectura de securitate, avertismentele occidentale în privinţa unei eventuale invadări a Ucrainei, au fost ferme în respingerea propunerilor de securitate ale Rusiei care sunt inacceptabile.

În același timp, SUA au mai transmis că nu vor permite nimănui să pună capăt politicii uşilor deschise a NATO, în timp ce viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a descris aceste consultări drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de compromisuri şi a cerut Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări.

Referitor la timpul de discuție, Wendy Sherman a mai precizat că SUA au avut discuţii sincere şi directe cu delegaţia rusă pe durata a aproape opt ore. Alături de omologul său rus, aceasta a precizat că s-au mai discutat și despre eventuale limite reciproce pentru rachete şi manevre militare în Europa.

Moscova nu ar fi răspuns cererilor de detensionare a situaţiei de la graniţa Ucrainei

Astfel, din partea SUA a venit un avertisment ferm. Mai exact, potrivit oficialului american, Washingtonul a avertizat Moscova că „politica porţilor deschise” a NATO va continua în pofida solicitărilor ruse. Totodată, în cadrul unei conferințe de presă cu mai mulți jurnaliști, aceasta a mai adăugat că i-a transmis lui Serghei Riabkov că SUA sunt dispuse să continue aceste convorbiri pe viitor.

De cealaltă parte însă, Wendy Sherman a adăugat că Rusia nu a dat niciun răspuns la cererea americană privind o „detensionare” a situaţiei la frontiera ucraineană cu prilejul consultărilor de luni de la Geneva.

Adjuncta secretarului american de stat a mai ținut să le explice jurnaliștilor și atitudinea Rusiei în această situație. Potrivit acestia,  Moscova poate angaja această detensionare „trimiţând în cazărmi soldaţii” comasaţi la frontieră în aceste ultime săptămâni.

Reacția Rusiei după consultările de la Geneva

Întrebată dacă omologul ei rus Serghei Riabkov a dat garanţii în acest sens, ea a răspuns că încă nu se cunoaște răspunsul la această întrebare, fără a mai da detalii suplimentare.

La rândul său, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a precizat că discuţiile cu SUA privind arhitectura de securitate au fost profesioniste, dar a estimat că este nevoie de un progres şi de compromisuri.

Totodată, oficialul rus a mai adăugat că Rusia este mulţumită de ”seriozitatea” cu care Statele Unite au primit luni solicitările Rusiei privind garanţiile de securitate. El a mai subliniat și faptul că Rusia ”nu are intenţia” să atace Ucraina. Moscova urmează să decidă asupra continuării discuţiilor cu SUA după întâlnirile prevăzute săptămâna aceasta cu NATO şi în cadrul OSCE, a precizat oficialul rus.

Acesta a mai menționat că situația nu este deloc disperată între cele două mari puteri. Pe de altă parte, oficialul rus a transmis Washingtonului să nu ”subestimeze” riscul unei confruntări. În același timp, Riabkov a confirmat că discuţiile de la Geneva nu au adus progrese în problema excluderii Ucrainei dintr-o eventuală nouă extindere a NATO, excludere cerută insistent de Moscova.

Amintim faptul că în urmă cu câteva săptămâni, Moscova a dezvăluit propunerile transmise Washingtonului, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA şi celălalt NATO.

Potrivit documentului, Rusia cere în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.