Rusia ar putea să atace Ucraina în orice moment

Rusia ar putea lansa un atac în orice moment asupra Ucraina, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care a evocat o „situaţie extrem de periculoasă”, relatează Reuters ş AFP.

„Suntem într-un stadiu în care Rusia poate lansa în orice moment un atac în Ucraina„, a apreciat Psaki, avertizând că „nicio opţiune nu este exclusă de partea americană pentru a răspunde unui astfel de atac”, întrebată în special despre posibilitatea excluderii Rusiei din „Swift”, un circuit securizat de viramente bancare internaţionale.

Secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa săptămâna aceasta la Kiev, după ce discuţiile cu Rusia s-au încheiat săptămâna trecută fără niciun rezultat, pe fondul îngrijorărilor SUA şi altor ţări occidentale că Moscova ar putea să invadeze din nou Ucraina.

Se caută o portiță de scăpare

Şeful diplomaţiei americane se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov vineri la Geneva, cu scopul de a căuta o „portiţă de ieşire diplomatică” din criza dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat marţi o responsabilă din Departamentul de Stat, citată de AFP.

„Secretarul de stat este implicat 150% pentru a căuta o portiţă de ieşire diplomatică şi este într-adevăr ceea ce motivează” întâlnirea cu ministrul de externe rus, a indicat aceasta sub rezerva anonimatului.

Secretarul de stat american se va deplasa apoi la Berlin pentru discuţii cu Regatul Unit, Franţa şi Germania cu privire la Ucraina, Occidentul avertizând Rusia că s-ar expune la grave consecinţe în caz de invadare a teritoriului ucrainean.

În plus faţă de sancţiunile economice, „noi vom furniza echipament defensiv suplimentar ucrainenilor”, în cazul unei invazii, a precizat responsabila din Departamentul de Stat.

Germania este pregătită în orice moment să reacționeze dacă Rusia atacă Ucraina

Pe fondul tensiunilor de la granița dintre Rusia și Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a făcut o declarație fără precedent care îl va înfuria teribil pe liderul de la Kremlin. Germania este pregătită în orice moment să reacționeze dacă Rusia atacă Ucraina.

Presiunile interne și internațioale produse de consolidarea armatei ruse la granițele cu Ucraina, l-au determinat pe cancelarul german Olaf Scholz să anunțe, în cursul zilei de marți, că Germania este pregătită să ia în calcul blocarea conductei Nord Stream 2 dacă Rusia va ataca Ucraina.

„Este clar că (n.red. Rusia) va plăti un preț mare și orice variantă va fi discutată în cazul în care va exista o intervenție militară în Ucraina”, a declarat cancelarul german după întrevederea pe care a avut-o cu secretarul general al NATO.

Jens Stoltenberg a spus, la rândul lui, că a invitat atât Rusia cât și aliații NATO la o nouă serie de întâlniri pentru a discuta despre modalitățile de îmbunătățire a situației de securitate, notează Reuters, care amintește că în cursul săptămânii trecute a avut loc o primă sesiune de discuții la Bruxelles, însă nu s-a ajuns la niciun acord.