Incendiu pe autostradă. Unde este restricționat traficul

Incendiu pe autostradă. Unde este restricționat traficul
Publicat de Ştefan Etveş la 23 noiembrie 2018, 22:38

Pe autostrada Soarelui, dinspre Constanța spre București, sectorul Fetești – Drajna, se circulă pe o singură bandă pentru că o autobasculantă a luat foc pe banda de urgență.

Pe sensul de mers Constanța- București, al A2, sectorul Fetești – Drajna, traficul rutier este restricționat pe o bandă de circulație din cauza unui autoutilaj care a luat foc pe banda de urgență. Dupa intervenția pompierilor, incendiul a fost stins, iar circulația reluată pe o bandă a sensului de mers București – Constanța.

„Autobasculanta cu lamă și răspânditor care a luat foc în jurul orei 18.45, la km 92, aparține unui prestator și nu fusese preluată în nici una din bazele CNAIR. Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza și să circule prudent în această zonă. Pe sensul de mers București – Constanța, circulația se desfășoară pe ambele benzi”, conform CNAIR.

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.