Încă un oraș din România introduce plata prin SMS pentru parcările publice
Plata parcării pe domeniul public din Zalău se poate face, începând de luni, şi prin SMS sau printr-o aplicaţia mobilă gratuită, anunţă autorităţile locale din municipiul reşedinţă de judeţ, citate de Agerpres.
„Primăria Municipiului Zalău a implementat, începând de luni, 14 mai 2018, sistemul de plată electronic a parcărilor publice cu plată din municipiul Zalău. Modalităţile prin intermediul cărora poate fi efectuată plata parcării sunt atât prin SMS, disponibil în reţelele DIGI, Orange, Telekom şi Vodafone, cât şi prin aplicaţia mobilă gratuită TPARK, disponibilă pe Android, iOS şi Windows Phone”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii, luni, de Primăria Zalău.
Potrivit aceleiaşi surse, tarifele aprobate pentru plata electronică a parcării sunt de 0,40 euro plus TVA pentru o oră, 0,80 euro plus TVA pentru două ore şi 2,40 euro plus TVA pentru o zi, în parcările publice cu plată din municipiu fiind amplasate plăcuţe informative cu privire la sistemul de plată electronic a parcării.
Până în prezent, în Zalău plata parcării se putea realiza doar prin achiziţionarea de tichete de la automatele de parcare. Numărul total de vehicule deţinute de persoanele fizice şi juridice înregistrate în evidenţele fiscale ale municipalităţii era, la începutul acestui an, de circa 31.000, în vreme ce numărul de locuri de parcare de pe raza municipiului este de aproximativ 6.200.
sursa: agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





