În România sunt omologate şi înmatriculate patru autoturisme cu propulsoare electrice şi 750 cu sistem de motorizare hibrid, dintr-un total de 134 vehicule electrice şi 756 cu acţionare mixtă, potrivit datelor Registrului Auto Român (RAR), furnizate la solicitarea Mediafax.

Cele patru autoturisme electrice sunt câte un model Peugeot, Oltcit, Jeamean şi Opel.

De asemenea, la RAR au fost omologate 20 de motociclete şi 110 autobuze propulsate cu motor electric.

Din totalul de 750 de autoturisme cu sistem de motorizare hibrid, cele mai multe sunt marca Lexus, respectiv 422, urmată de Toyota – 220 de maşini şi Honda – 62 unităţi.

Parcul auto din România mai conţine patru motociclete şi două tractoare cu motorizare mixtă.

Maşinile hibride şi electrice reprezintă 0,02% din totalul parcului auto local, care numără 5,32 milioane de vehicule.

Guvernul a decis la îneceputul anului, printr-o ordonanţă de urgenţă, ca Administraţia Fondului pentru Mediu să folosescă o parte din banii proveniţi din vânzarea certificatelor verzi pentru stimularea utilizării autovehiculelor electrice şi hibrid.

SURSA: Mediafax