„Suntem de părere că această tendinţă de resuscitare a tranzacţiilor va continua, însă acest lucru depinde în mare măsură de revenirea cererii de energie pe pieţele dezvoltate, ceea ce va da companiilor încredere în programele lor de investiţii şi modernizări”, a declarat Alexandru Lupea, Partener, Servicii de Audit, Liderul Departamentului de Servicii pentru Industria Energetică, Minieră şi de Utilităţi, PwC România.
„Dacă revirimentul cererii de energie va fi durabil, atunci ne aşteptăm să apară oportunităţi interesante de vânzare de active de care să beneficieze anumite companii. Îndeosebi în Europa, acest trend se va accelera pe măsură ce companiile eliberează capital pentru investiţii şi atrag totodată resurse din partea fondurilor suverane, a celor de infrastructură şi a fondurilor de pensii”, a adăugat Lupea.
Comparativ cu multitudinea de fuziuni și achiziții înregistrate în anii 2005-2008, valoarea tranzacţiilor rămâne scăzută, dar condiţiile sunt favorabile pentru o redresare a activităţii de fuziuni şi achiziţii, potrivit ediţiei de anul acesta a raportului PwC Power Deals. Se observă totodată un interes internaţional sporit pentru activele de infrastructură energetică, iar prezenţa chineză în sectorul energetic se intensifică, nu doar la nivelul marilor companii de transport electric, ci şi al producătorilor independenţi de energie.
Alexandru Lupea precizează că, în România, tranzacţiile vor fi, cel mai probabil, în domeniul energiilor regenerabile, mai ales după clarificarea prevederilor legislative din domeniu în perioada următoare. ”De asemenea, este posibil ca marii jucători europeni să decidă să investească în capacităţi de generare convenţionale, având în vedere că necesarul suplimentar de energie electrică din următorii ani nu va putea fi acoperit doar din surse regenerabile”, a precizat acesta.
Achiziţiile rămân una dintre priorităţile de pe agenda multor companii energetice europene, care analizează oportunităţile pentru a-şi extinde prezenţa internaţională. Spre exemplu, IP şi GDF Suez au anunţat că fuziunea lor va duce la o raţionalizare a activităţii portofoliilor lor, urmată de extinderea pe pieţele importante de creştere.
Pe plan global, politicile guvernamentale în domeniul energiilor „curate” vor juca un rol important în felul care se va configura activitatea de fuziuni şi achiziţii în acest an, prin creşterea influenţei cadrului de reglementare asupra evaluării activelor energetice. „Tendinţa din sectorul energetic spre tranzacţii la nivel global, cu achiziţii trans-continentale, s-ar putea accelera în 2011, spre exemplu în regiunea Asia Pacific, unde activitatea de tranzacţionare a început să se orienteze către achiziţii din afara regiunii.
De asemenea, reacţia de până acum a autorităţilor americane faţă de tranzacţiile din SUA anunţate în 2010, sugerează că atitudinea acestora a devenit mai favorabilă fluxurilor de investiţii în zona sectorului reglementat de utilităţi. Cu toate acestea, fluxul de tranzacţii din Statele Unite va depinde de gradul în care instituţiile de reglementare vor crea obstacole în calea finalizării operaţiunilor de fuziuni şi achiziţii. Noi consolidări, vânzările de reţele din Europa, precum şi apetitul de tranzacţii din Asia Pacific vor duce la niveluri crescute ale tranzacţiilor în 2011, deşi acest lucru nu va duce la frenezia de la mijlocul anilor 2000”, a precizat Alexandru Lupea.
În 2010, valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din sectorul energetic pe plan global a fost de 116 miliarde de dolari
3 mai 2011, 10:45
Ultima modificare în 3 mai 2011, 13:45
Potrivit unui raport al PricewaterhouseCoopers (PwC), valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din sectorul energetic pe plan global a fost de 116 miliarde de dolari în 2010, în creştere cu 19% faţă de nivelul anului 2009.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Noul Volkswagen Golf, gata să întâmpine vara
- Peste 40 de proceduri de infringement pornite în 4 ani împotriva României. Vezi în ce domenii trebuie adaptată legislaţia
- Finanţele au atras 1,64 miliarde lei de la bănci, pe 12 luni, la un randament în stagnare
- Care sunt cele mai valoroase grupuri auto din lume
- Nominal putem adera la euro în 2015, dar pentru convergența reală mai avem de așteptat
- CFR SA închide 1.000 de kilometri de linii
- RBS România ar putea fi preluată de unguri
- Propunere legislativă: Costul de producţie, afişat alături de preţul final al produsului
- Tranzacţia CA Immo-Europolis a dus investiţiile imobiliare din T1 la 200 mil. euro
- Cum să întorci un Lamborghini cu susu’n jos