Imobiliarele din Spania își revin

Imobiliarele din Spania își revin
Publicat de CAPITAL la 15 iulie 2011, 11:19

Conform unui raport prezentat de publicaţia El Mundo, piaţa imobiliară din Spania a înregistrat o creştere a vânzărilor de 5,38 în 2010. Aceasta este prima creştere înregistrată pe piaţa iberică în ultimii cinci ani.

În 2010 preţurile au continuat să scadă cu aproximativ 6% faţă de anul anterior cumulându-se astfel o scădere de 15,87% faţă de al treile trimestru din 2008 iar acest lucru a condus la creșterea vânzărilor.
În decursul anului trecut,  51,3% din apartamentele tranzacţionate au fost noi în timp ce apartamentele mai vechi au început să fie mai căutate faţă de anii precedenţi.
Rezidenţii au contribut la creşterea acestei piețe cu 4.45% din totalul de locuinţe vândute,  printre primii care şi-au permis să cumpre o locuinţă în peninsulă fiind britanicii, francezii şi germanii. Tranzacţiile realizate de români reprezintă un procent mic.
Privind aceste rezultate, Jose Perez , director al departamentului de imobiliare din cadrul Instituto de Practica Empresarial (IPE)  a declarat că este posibil ca până la sfârşitul anului, dacă lucrurile vor continua în acest ritm, cererea să poată fi superioară ofertei în unele zone precum Madrid sau Barcelona şi s-ar putea începe construcţia unor blocuri noi. Acest lucru ar permite şi crearea unor locuri de muncă importante pentru comunitate in acest moment.
Dintr-un raport făcut public de către  Ministerul  Dezvotării, Toledo şi Castellon sunt zonele care înregistrează cel mai mare procentaj al locuinţelor noi dar goale.
Acesta s-a arătat optimist şi încrezător în creşterea vânzărilor din acest an şi este de părere că apartamentele din zona de coastă, unde se înregistrează un procent scăzut al vânzărilor, pot fi închiriate pentru aduce un venit constant şi stabil.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.