Update

Premierul Ilie Bolojan a afirmat marți, în cadrul unei ședințe de Guvern, că în ceea ce privește Ordonanța de urgență referitoare la fondurile PNRR, urmează ca în următoarele două săptămâni să se stabilească ce proiecte vor continua în cadrul programului. Ulterior, printr-o nouă ordonanță, se va reglementa modul în care vor fi asigurate finanțările și fluxurile financiare, astfel încât majoritatea inițiativelor deja demarate, fie de autoritățile locale, fie de ministere, să poată fi duse la bun sfârșit până în a doua parte a anului viitor.

„În ceea ce priveşte primul punct, ordonanţa de urgenţă privind fondurile din PNRR, suntem în situaţia în care, prin această ordonanţă, clarificăm în următoarele două săptămâni proiectele care vor rămâne în program şi, după clarificarea tuturor aspectelor care ţin de aceste proiecte, printr-o altă ordonanţă care va fi publicată, vom reglementa asigurarea finanţărilor şi a fluxurilor financiare, în aşa fel încât cea mai mare parte a acestor proiecte care sunt începute atât prin autorităţile locale, dar şi prin ministere, să poată fi continuate şi până în a doua jumătate anului viitor să închidem aceste proiecte”, a declarat Bolojan.

Pe de altă parte, el a evidențiat o a doua urgență, ce vizează adoptarea a două hotărâri de guvern prin care se vor acorda ajutoare în urma dezastrelor naturale. Aceste măsuri includ reabilitarea infrastructurii publice afectate în Maramureș, dar și sprijin direct pentru familiile ale căror locuințe au fost avariate de inundațiile din ultimele zile ale lunii iulie, în județele Neamț și Suceava.

„A doua urgenţă sunt cele două proiecte de hotărâri de guvern care prevăd acordarea de ajutoare în urma calamităţilor, atât pe componenta de reabilitarea infrastructurii publice afectate în judeţul Maramureş, cât şi pe sprijinirea directă a familiilor a căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie, în judeţele Neamţ şi Suceava”, a subliniat șeful Guvernului.

În ceea ce privește sprijinul pentru persoanele afectate, premierul a adăugat că, odată ce hotărârea va fi publicată, se vor iniția acțiunile necesare, în colaborare cu Ministerul Muncii, pentru ca fondurile să ajungă rapid la beneficiari și aceștia să-și poată reface locuințele.

Știrea inițială

Bolojan blochează investițiile PNRR. Guvernul impune control strict al contractelor (Document)

Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește adoptarea, în ședința de marți, a unei ordonanțe de urgență care schimbă fundamental modul de derulare a investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din fonduri publice interne. Documentul introduce măsuri excepționale, justificate de Executiv prin necesitatea evitării unui „risc fiscal sistemic” rezultat din supracontractarea proiectelor și din lipsa unei corelări între angajamentele asumate și resursele bugetare disponibile.

Contractările prin PNRR, suspendate pe termen nedeterminat

Cea mai dură prevedere vizează suspendarea imediată a contractărilor pentru proiectele finanțate prin PNRR. Măsura se aplică în egală măsură ministerelor coordonatoare de reforme, agențiilor de implementare și autorităților locale. Sunt interzise nu doar semnarea de noi contracte de finanțare, ci și atribuirea contractelor de lucrări, servicii sau furnizare. Excepțiile vor putea fi aprobate doar prin memorandum adoptat de Guvern.

Suspendarea va rămâne în vigoare până la momentul în care Comisia Europeană aprobă noua Decizie privind modificarea PNRR. Practic, până la acea dată, întregul mecanism de contractare publică intră într-o stare de blocaj controlat, ceea ce afectează direct calendarul investițiilor planificate.

PNRR, ajustare a PNRR
SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Contracte aflate în derulare, anulate sau înghețate

Ordonanța nu se limitează la contractele viitoare. Documentul prevede și denunțarea unilaterală a acordurilor pentru care nu au fost lansate proceduri de achiziție sau în care licitațiile nu au fost finalizate. Totodată, proiectele aflate în faze incipiente — la nivel de documentații, avize sau studii preliminare — vor fi suspendate până la finalul anului 2026, dacă nu există ordin de începere a lucrărilor.

Astfel, o parte semnificativă a investițiilor aflate în pregătire riscă să fie abandonate. Totuși, Guvernul păstrează deschisă posibilitatea ca anumite proiecte să fie exceptate de la aceste reguli prin aprobări punctuale, în baza caracterului strategic sau a necesității de interes public major.

Praguri minime și criterii de prioritizare

Noua ordonanță stabilește și criterii pentru selecția proiectelor care vor continua. Se instituie praguri minime de progres și reguli de prioritizare, în funcție de stadiul investiției și de capacitatea reală de a fi finalizată până la termenul limită din august 2026.

Vor avea prioritate proiectele deja aflate într-un stadiu avansat de execuție sau cele care pot demonstra fezabilitate financiară și tehnică în perioada rămasă. În schimb, investițiile cu întârzieri mari sau cu dificultăți majore de implementare vor fi sistate.

Executivul își justifică decizia prin pericolul creat de supracontractarea masivă din ultimii ani. Potrivit expunerii de motive, lipsa de corelare între numărul mare de proiecte aprobate și resursele bugetare efectiv disponibile ar putea genera un „risc fiscal sistemic”, cu efecte grave asupra stabilității economice și asupra capacității României de a-și respecta angajamentele europene.

Astfel, Guvernul condus de Ilie Bolojan își asumă un regim de austeritate temporar, în care investițiile sunt supuse unei selecții stricte, menite să garanteze că doar proiectele sustenabile vor continua.

Proiect OUG blocare PNRR by florinpuscas