Retailerul de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA România a cumpărat în 2014 un teren de 13,7 hectare ce a aparţinut fabricii Anticorosiv de la fondul de investiţii Broadhurst Investments, reprezentat de omul de afaceri Siminel Andrei.

Noul magazin va fi construit pe piloni, va avea o suprafaţă de aproximativ 37.000 de metri pătraţi şi va contribui la crearea a 300 de locuri de muncă. Dezvoltarea proiectului presupune o investiţie de 80 mil. euro, care se referă la valoarea cumulată a terenului şi a construcţiei, potrivit companiei. Preţul plătit pe teren se ridică la circa 19 mil. euro, potrivit informaţiilor Capital. 

„Ne bucurăm să vedem progresul planurilor de expansiune din România şi acest lucru se datorează eforturilor colegilor noştri din echipa de Property and Expansion. Următorul pas este să depunem documentaţia pentru autorizaţia de construcţie şi, prin aceasta, să ajungem mai aproape de data de deschidere pe care ne-o dorim pentru al doilea magazin IKEA din România: finalul anului 2018”, a declarat Stefan Vanoverbeke, country retail manager IKEA South-East Europe.

Obiectivul IKEA este să folosească 100% energie regenerabilă în noul magazin: cu sisteme de energie geotermală şi panouri solare integrate în construcţie. Vor fi instalate staţii de încărcare pentru maşini electrice, vor fi disponibile metode de administrare pentru toate tipurile de deşeuri, iar suprafaţa de spaţiu verde din totalul terenului va fi de 30%, în conformitate cu cerinţele legale.

„România este ţara cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din regiunea de Sud-Est a Europei şi facem noi paşi în procesul de expansiune în toată ţara, nu numai în Bucureşti. Plănuim să atingem un număr total de nouă magazine – cel mai mare număr de magazine din ţările din regiunea de sud-est – cu o investiţie totală de peste 500 de milioane de euro. Vom crea 3.000 de locuri de muncă în România”, a adăugat Stefan Vanoverbeke.

Directorul local al companiei a anunţat în  noiembrie anul trecut că are pe listă Timişoara, Braşov, şi Cluj-Napoca. IKEA caută teren pentru magazine în aceste oraşe, şi speră să deschidă aici în anii 2020-2021. 

Imperiu în România

Magazinul IKEA din Băneasa a înregistrat vânzări de circa 515 mil. lei în anul de catalog septembrie 2015-august 2016, în creştere cu 21,2% faţă de anul de catalog precedent.

Suedezii au investit peste 150 mil. euro în România în cei şapte ani de la intrarea pe piaţă. Cea mai mare investiţie realizată până acum de grupul suedez în România a fost achiziţia în vara lui 2015 a 33.600 de hectare de pădure pe care a plătit 56 mil. euro. IKEA a realizat tranzacţia prin intermediul IRI Investment, societate care gestionează afacerile din domeniul forestier ale grupului. Pădurea, localizată în centrul şi nord-estul României, a fost cumpărată de la o firmă gestionată de universitatea americană Harvard.

Grupul suedez şi-a extins activitatea la nivel local şi pe sectorul imobiliar. În 2010, divizia imobiliară a grupului Inter IKEA a cumpărat terenul de 5,1 hectare al fabricii Timpuri Noi din Bucureşti, pentru care a plătit 34,6 mil. euro. Un an mai târziu compania a cumpărat de la firma Baduc alte două hectare de teren pentru circa 13 mil. euro. Pe cele două loturi, Vastint România – firmă care gestionează activitatea imobiliară locală a Inter IKEA, dezvoltă birouri şi locuinţe.

Anul trecut, Vastint a plătit circa 24 mil. euro lui Teia Sponte, fost vicepreşedinte al echipei Steaua Bucreşti, pentru terenul de 48 de hectare al fostului IAS Mogoşoaia. Cumpărătorul vrea să construiască aici un proiect mixt, predominant rezidenţial.

Grupul este controlat de miliardarul suedez Ingvar Kamprad şi de familia sa, care ocupă locul 14 în topul celor mai bogaţi suedezi cu o avere estimată la 3,5 mld. dolari, potrivit revistei americane Forbes.