IGPR: Aproape 900 de infracţiuni constatate într-o singură zi
Poliţiştii au intervenit, luni, la peste 2.000 de evenimente, în urma activităţilor fiind constatate aproape 900 de infracţiuni, dintre care 131 în flagrant delict.
"La data de 12 februarie, peste 11.000 de poliţişti au acţionat în toată ţara, organizând 279 de acţiuni punctuale. Au intervenit la 2.498 de evenimente, dintre care 2.045 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 879 infracţiuni, dintre care 131 în flagrant delict", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Cincisprezece persoane urmărite naţional sau internaţional au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 57 de măsuri preventive.
"Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.602 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.700.000 de lei, şi au fost confiscate bunuri de peste 300.000 de lei", se arată în comunicat.
Poliţiştii rutieri au fost în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 110 infracţiuni rutiere. Au fost reţinute 559 permise de conducere şi au fost retrase 234 de certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





