Din acest total, creditele destinate consumului personal au însumat 172 milioane euro (88%), creditele industriale – 18 milioane euro (9%), iar creditele auto – 5 milioane de euro (3%), precizează un comunicat al ALB remis luni AGERPRES.

ALB reprezintă, conform statisticilor proprii, 84% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România.

În domeniul creditelor destinate consumului personal, creditele de tip revolving (inclusiv cardurile de credit) au o pondere de 53%, împrumuturile de tip nevoi personale deţin o cotă de 38%, iar credite la POS 9%. Din totalul finanţărilor de tip credit auto acordate, 77% au fost destinate achiziţiei de vehicule noi, iar 23% achiziţiei de vehicule second-hand.

Din totalul finanţărilor acordate in funcţie de valoarea creditului, 49% au fost credite până la maxim 1.000 euro, 34% între 1.000 şi 5.000 euro, 9% între 5.000 şi 10.000 euro şi 8% mai mult de 10.000 euro.

În ceea ce priveşte creditele acordate pe categorii de vârsta, 29% au fost acordate persoanelor care au peste 55 de ani, 27% persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, 20% persoanelor cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani, 19% persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani şi doar 5% persoanelor sub 25 de ani.

Datele ALB arată că, din totalul finanţărilor acordate în funcţie de sex şi din punct de vedere al situaţiei civile a clienţilor, 52% au fost credite pentru persoane de sex masculin şi 48% pentru persoane de sex feminin, din care 66% declară că sunt căsătoriţi şi 34% necăsătoriţi.

Potrivit ALB, 52% au fost credite acordate persoanelor cu studii medii, 34% persoanelor cu studii superioare şi 14% persoanelor cu studii elementare. Venitul net al clientului IFN în creditul de consum este cuprins între 501 şi 1.000 lei în proporţie de 52%, urmat de venitul cuprins între 1.001 şi 1.500 lei pentru 22% din clienţi, 9% dintre aceştia au un venit între 1.501 şi 2.000 lei, 5% înregistrează un venit între 2.001 şi 2.500 lei, iar restul de 6% au declarat venituri nete de peste 2.500 lei. Tot 6% au venituri mai mici de 500 lei.
Sursa: Agerpres