Sistemul introdus în România după 23 august 1944 cu ajutorul tancurilor sovietice n-a fost pe înțelesul oamenilor de rând și nici membrii de partid n-au vrut să aplice pentru ei presupusele valori științifice. Pofta de avere a fost mai puternică decât orice principiu și acumularea de bunuri trebuia făcută prin orice mijloace. Cum salariile nu erau satisfăcătoare pentru gusturile celor ce ajungeau într-o oarecare funcție, furtul din proprietatea obștească părea ceva absolut normal.
O cădere a regimului Ceaușescu era de dorit
Controalele pe linie economică ale Miliției scoteau la lumină adevărate rețele de furat și frica de forțele de ordine aproape că nu mai exista. Ofițerii statului comunist constatau în toamna anului 1968 că n-au fost înregistrate în acte 2.800 t de porumb, 1.450 t de grâu și 1.200 t de cartofi. Numai la Feldioara au fost omise din calcule 346 t de cartofi. O astfel de cantitate trebuia udată din belșug și prin pivnițe erau ”uitați” 315.000 l de vin. Liderii comuniști de la nivel local au tot strâns averi, unii au mai căzut în plasa organelor de control, dar o adevărată caracatiță s-a extins până la centrul puterii.
Era absolut normal ca îngrădirile comuniste să fie prost văzute de prosperii stăpâni roșii și o cădere a regimului Ceaușescu era de dorit pentru ca prosperitatea personală să sporească și mai mult. Nu se mai putea să se respecte legile ce prevedeau locuințe cu o suprafață mică sau o singură casă de familie. Banii acumulați prin tot felul de afaceri s-ar fi devalorizat dacă n-ar fi fost investiți în bunuri de prestigiu.
Baronii locali au apărut cu mult înainte de evenimentele din decembrie 1989 și apoi jaful a continuat în stil zis capitalist.
