Iberia-British Airways, câștig de 100 de milioane de euro în 2010
Noua companie IAG (International Consolidated Group), rezultată în urma fuziunii dintre companiile Iberia și British Airways a înregistrat în 2010 primul câștig, după pierderile de 777 de milione de euro din exercițiul financiar anterior, conform ediției electronice a cotidianului spaniol, El Mundo.
Cifra de afaceri a noii companii a atins 14.798 de milioane de euro, cu aproximativ 10% mai mult decât cu un an înainte, când aceasta a fost de 12.456 de milioane de euro.
În ceea ce privește factura la combustibil aceasta a fost în valoare de 3.908 milioane de euro, ceea ce reprezintă o reducere cu 2,7% (108 milioane de euro) față de factura combustibilului din anul anterior.
Acțiunile noii companii sunt listate atât la bursa de la Madrid, cât și la cea de la Londra.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





