Documentele prezentate de Știripesurse pot fi văzute aici:

Documentele, prezentate parțial și de Antena 3, conțin două note scrise și semnate de Traian Băsescu, pe 5 mai 1975 și 19 august 1975. Ele visează doi colegi de-ai fostului președinte de la Institutul de Marină. Notele sunt semnate sub pseudonimul „Petrov”, pe care Băsescu nu recunoaște că l-a folosit, dar a confirmat că este scrisul său.

”Privește Lt. Gl. TUDOR S

în ziua de 05.05.1975

La Cabinetul ____

Nume: PETROV

0020/3990

05.05.1975

NOTA INFORMATIVĂ

Elevul Biugău Ionuț, din clasa 132c, deși dintr-o familie sănătoasă – tatăl său este ofițer, manifestă prin acțiunile sale și modul său de a gândi multă usurință și lipsă de maturitate.

Din discuțiile pe care le-am avut cu el, a rezultat că a venit la institutul de marină, în primul rând din dorința de a pleca din Iași, să fie departe de familie, iar în al doilea rând pentru că această meserie îi dă posibilitatea să obțină niște avantaje materiale într-un timp foarte scurt.

Tot din discuțiile pe care le-am purtat a rezultat că nu va sta în NAVROM nici pînă la terminarea contractului, urmând să-și găsească o altă ocupație, imediat ce va considera că veniturile ce le-a obținut de pe urma meseriei de marinar îi vor permite să se aranjeze” (înțelegând prin aceasta casă, mașină și obiectele necesare în casă, precum și haine).

De asemeni, nu este dispus să se căsătorească decât foarte târziu și cu o fată care să aibe o situație materială bună.

În vara anului 1973 și a anului 1974 a avut relații cu femei de cetățenie cehă dar nu știu dacă în momentul de față întreține aceste relații.

Petrov.

Nota se introduce la documentarea sa –

Se va urmări și preciza cauza neînțelegerii cu familia –

Se va lua legătura cu of. C.i. din Iași cum este —- tatăl

Se va discuta cu elevul asupra relației cu cetățeni străini – ———–

Lt. ____

Privește Lt. Gl. Tudor S.

În ziua de 05.05.1975

La Cabinetul artilerie

Nume: PETROV

0023/3990

05.05.75

NOTĂ INFORMATIVĂ

Elevul sergent Dimitriu Cornel, face parte din categoria oamenilor avari după bani, mergând până la mercantilism. Niciodată nu a fost un bun coleg refuzând să acorde ajutor colegilor dacă din acest „ajutor” nu obținea unele avantaje.

Din discuțiile purtate cu Dimitriu Cornel, a rezultat clar că a venit în institut pentru că acest lucru îi oferă posibilitatea unor venituri materiale importante, cu condiția „să fii deștept” (cum spunea el).

Nu are prieteni în clasă și din cauza caracterului său nici nu este acceptat în anturajul colegilor.

Din discuțiile purtate cu verișoara lui, Victoria – de profesie învățătoare, am înțeles că Dimitriu Cornel, ar fi dispus în cazul în care ar reuși să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo. Cu verișoara lui Dimitriu am avut ocazia să discut aceste probleme, deoarece am fost la un moment dat prieteni.

Dimitriu Cornel nu este preocupat de pregătirea sa profesională. Dispune în schimb de … gravitate intelectuală, pentru a face față cu rezultate satisfăcătoare, procesului de învățământ.

Din discuțiile purtate cu Dimitriu a rezultat o corectă înțelegere a situației politice interne din țara noastră, dar a evitat să-și spună punctul de vedere față de această situație.

Semnificativ în sensul cunoașterii caracterului elevului Dimitriu mi se pare relatarea următorului fapt: A avut o prietenă asistentă medicală la sanatoriul din Eforie (acum lucrează în Constanța). Înainte de a întrerupe relațiile cu această fată i-a cerut împrumut suma de 600 de lei, după care a evitat să se mai întâlnească cu ea. Acest lucru l-am aflat în urma discuției cu fata, pe care am întâlnit-o întâmplător în oraș. Discuția a avut loc zahana.

Elevul Dimitriu nu are relații cu persoane străine.

PETROV

Se introduce materialul la documentarea sa –

Se va urmări —- ca și prin alți colaboratori –

Se va discuta cu elevul asupra relațiilor sale cu persoane din străinătate.

Lt. Col. …..

NOTĂ,

Din F.I. 72617/vol. 5 fila 202 în legătură cu Dumitru Corneliu, născut la 07.07.1953 în Vaslui, rezultă;

– Din uniforma la UN0647 Buc rezultă că este cunoscut cu relații în Franța cu A. RONTEY – DES DUMONES – BOURCEV.

– Din discuțiile cu domnul a rezultat că susnumitul pînă ___ elev ______________ întreținut relații prin corespondență cu un număr de opt persoane din Italia, Franța, Danemarca, Grecia și altele. Cu aceste prime schimburi de scrisori au axat pe pe marginea procurorilor de materii, discuri cu muzică/și obiecte de caz/primare;

În cadrul institutului a fost ___în general cu confruntări bune. Nu bani, ————–, …… și eu o fire zalată.

Se obține matirial ________ vizat de colaboratul PETROV din care rezultă că domnul DUMITRIU CORNEL ar fi dispus ca în cazul în care ar reuși să emigreze în străinătate o fată cu avere să rămînă acolo.

Avînd în vedere ____ raportului verișoara, propunem a se ——————

Of. Ap. Lt. Gl. Tudor. Gh.

19.08.1975”

CNSAS a făcut, pe data de 10 mai, precizări legate de procedură, în cazul dosarului privind stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu, la o zi după ce a decis trimiterea dosarului în instanţă şi după ce în presă au apărut informaţii pe această temă.

CNSAS precizează inclusiv că o persoană poate fi considerată colaborator/lucrător al Securităţii numai în urma pronunţării, de către instanţa competentă, a unei hotărâri definitive care să ateste această calitate.

„Colegiul a adoptat nota de constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaboratoral Securităţii pentru următoarea categorie de persoane: art.3 lit.b, art.5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European – 1 persoană”, a anunţat CNSAS.

Te-ar putea interesa și: