"În noiembrie anul trecut, când această ordonanţă a fost aprobată de către Guvernul Cioloş, eu am ieşit public şi am explicat structura preţului la gazele naturale şi ce influenţă va avea această ordonanţă. Ordonanţa a avut drept origini anularea barierei la exportul de gaze, promovată de Guvernul Cioloş. Pe traseu, cineva din alte laboratoare a înaintat Guvernului articole care se adresau liberalizării depline a preţului la populaţie cu patru ani mai devreme. O să aflăm în cadrul comisiei de anchetă cine a făcut-o", a precizat Iancu

El s-a întrebat de ce era nevoie de o ordonanţă de urgenţă votată în noiembrie 2016 pentru a institui liberalizarea la 1 aprilie 2017, adică patru luni mai târziu. 

"Deci e clar că din start a fost premeditată acţiunea. Când urma să producă efecte de la 1 aprilie, eu personal am fost la Bruxelles şi am prezentat direcţiei de specialitate consecinţele şi am solicitat un răgaz de un an ca noi să ne creăm platforme de tranzacţionare, pentru că, odată cu liberalizarea, înseamnă că de a doua zi consumatorul, oricare ar fi el, ar trebui să aibă acces, dar el nu are acces pentru că producătorul, după această ordonanţă, vinde selectiv, vinde cui vrea, vinde bilateral, cui crede de cuviinţă. Şi atunci nu era firesc ca consumatorul român să aibă acces pe o platformă de tranzacţionare să vadă gazele, să vadă la ce nivel se tranzacţionează, cum se formează preţul?", a arătat deputatul PSD. 

Potrivit acestuia, au existat presiuni puternice asupra sa personal şi asupra comisiei pentru ca liberalizarea să intre în vigoare. 

"S-au făcut presiuni extraordinare asupra noastră, asupra mea personal, asupra comisiei şi s-a forţat nota spunându-se aşa: Guvernul României, nu contează cum îl cheamă şi ce culoare e, a angajat această liberalizare. Aşa că, chiar dacă Guvernul Cioloş a angajat această liberalizare, angajamentul a fost în faţa Comisiei Europene, deci nu vă mai răzgândiţi, aşa că s-au produs efectele", a mai spus Iancu. 

Întrebat cine sunt cei care au pus presiune asupra sa şi asupra comisiei, acesta a evitat un răspuns clar, dar a menţionat numele companiei OMV. 

"I-am întrebat pe angajaţii OMV care erau în sala de dezbateri de la Guvern: Dumneavoastră realizaţi că veţi creşte preţul foarte mult, au spus că nu este adevărat, că vor creşte cu maximum 10% un an de zile. Am spus stop, facem contractele cu 10% creştere pentru un an şi protejăm populaţia. Au spus Nu ne puteţi cere acest lucru, pentru că e piaţă liberă. Şi cu cât au crescut preţurile la 1 aprilie, imediat, a doua zi? Cu 22%. Deci noi avem nişte jucători care îşi fac culoar la Bruxelles, se duc şi prezintă în mod deformat lucrurile, după care vin şi creează presiuni asupra României, inclusiv presiune mediatică, să li se respecte această posibilitate de nişă de a creşte preţul peste noapte", a continuat el 

Iancu a mai arătat că furnizorii vor cere ca aceste scumpiri să fie transferate în preţul consumatorului casnic. 

"Astăzi, când avem posibilitatea să mai temperăm din acest şoc, ce presiuni se exercită asupra noastră, ce scrisori am primit astăzi, să ni se spună să nu aprobăm astăzi că, vai de mine, producătorul trebuie să vândă gazele la cine vrea, când vrea, nu transparent sau nediscriminatoriu. Unde aţi mai pomenit? Dumneavoastră, ca şi consumatori, nu vreţi să ştiţi în ce mod se formează preţul gazelor?", s-a întrebat el. 

Iancu a arătat că, dacă OMV îşi menţine promisiunea de a nu scumpi gazele cu mai mult de 10%, consumatorul final ar urma să simtă o creştere de 2,5% pentru un an întreg. 

"Tot ce este peste 2,5% se datorează producătorului. Noi vedem că se cere o scumpire de 6% la şase luni. Vedeţi că nu şi-au respectat cuvântul dat Guvernului României? Şi, pentru că se speculează şi se manipulează, se spune că de vină este altcineva, nu producătorul. Producătorul este de vină, iar mai departe toţi transferă costurile către consumatorul final", a arătat Iancu. 

El a mai spus că, în opinia sa, nu ar mai trebui să existe nicio majorare a preţului final până în aprilie 2018, întrucât reglementările în vigoare arată că este posibilă o singură ajustare pe an. 

Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a votat miercuri proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, printre amendamentele admise aflându-se instituirea unei obligaţii ca 70% din volumele de gaze să fie tranzacţionate pe platformele OPCOM. 

Deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedinte al comisiei, a declarat la finalul votului că partidul pe care îl reprezintă va cere retrimiterea proiectului în comisie, pe considerentul că prevederile acestuia sunt absurde, în contextul în care actul normativ precizează explicit că singura bursă de gaze va rămâne OPCOM. 

AGERPRES