Huawei inaugurează noul centru de cercetare Lagrange pentru matematică și calcul în Paris

Huawei inaugurează noul centru de cercetare  Lagrange pentru matematică și calcul în Paris
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 12 octombrie 2020, 15:17

Construit din dorința de a schimba informații cu comunitatea științifică, Centrul Lagrange este un nou pas în dezvoltarea continuă a Huawei în Franța.

Huawei a anunțat vineri deschiderea centrului de cercetare Lagrange pentru matematică și calcul. Sub responsabilitatea profesorului Merouane Debbah, director de cercetare și dezvoltare la Huawei Franța, centrul de cercetare Lagrange va găzdui aproximativ treizeci de oameni de știință, aproximativ o treime dintre aceștia având o carieră internațională. Vor avea ocazia să evolueze într-un ecosistem unic, cel al regiunii Ile-de-France, care concentrează cel mai mare număr de matematicieni din lume și cele mai bune universități din domeniu.

În spiritul schimbului de cunoștințe, cercetările produse de centrul Lagrange vor fi împărtășite comunităților academice și științifice. În urma acestui spirit de deschidere, se vor organiza seminarii în mod regulat în colaborare cu alți parteneri de cercetare, cum ar fi l’Institut des Hautes Études Scientifiques, l’Ecole Normale Supérieure și alte instituții recunoscute la nivel internațional.

Pe termen lung, Centrul Lagrange vrea să devină o fundație independentă dirijată de un consiliu științific. Acest consiliu va fi condus de Pierre-Louis Lions, profesor la Collège de France și câștigător al medaliei Fields în 1994. Viitoarea fundație va avea misiunea de a atrage și dezvolta în Franța cele mai bune talente internaționale din domeniu.

Reprezentat de Faten Hidri, vicepreședinte al regiunii Ile-de-France responsabil cu învățământul superior și cercetarea, care a vorbit despre atractivitatea regiunii, Valérie Pécresse, președinta regiunii Ile-de-France, a insistat să transmită un mesaj prin videoconferință:

„Cu cei 3.000 de cercetători ai săi, regiunea Ile-de-France reprezintă cea mai mare concentrație de matematicieni din lume. Acesta numără 3 universități din top 10 în clasamentul universitar mondial realizat în Shanghai, inclusiv liderul acestuia, Université Paris-Saclay. Am vrut, încă o dată, să felicit Huawei pentru alegerea sa, care arată calitatea cercetării noastre. Acest centru va contribui fără îndoială la atragerea, aici, în Ile-de-France, a celor mai bune talente ale lumii în domeniul matematicii”.

„În ultimii 30 de ani, matematica a jucat un rol cheie în dezvoltarea comunicării. La Huawei, am lucrat îndeaproape cu numeroși matematicieni și am realizat împreună câteva inovații grozave. Astăzi, sunt foarte mândru că susțin deschiderea centrului Lagrange. Este o platformă deschisă oricărui matematician din întreaga lume, pentru a realiza cercetare care să ne ajute să depășim limitele și de ale cărei rezultate va beneficia întreaga industrie”, adaugă William Xu, președinte al Consiliului de administrație și al cercetării strategice de la Huawei.

„Pe termen lung dorim să vedem acest centru evoluând într-o fundație reală. Obiectivul său va fi de a depăși limitele fundamentale ale cercetării prin susținerea inovațiilor și noilor tehnologii. Acesta este un proces necesar dacă vrem să vedem progrese semnificative, în special în domeniul inteligenței artificiale”, a declarat Merouane Debbah, șef de cercetare și dezvoltare la Huawei France.

„Huawei a ales Franța ca centru de excelență în cercetare și dezvoltare, de la sosirea sa aici, acum 17 ani. Din 2013, am înregistrat 213 de brevete în Franța datorită contribuțiilor a peste 200 de cercetători care lucrează în cele 5 centre de cercetare și dezvoltare de aici, din Franța. Suntem mândri de angajamentul lor”, a comentat Linda Han, vicepreședintele de afaceri publice al Huawei, responsabil cu Franța.

Despre Huawei 

Huawei este un furnizor global de soluții în domeniul telecomunicațiilor, care lucrează cu 45 dintre cei mai mari 50 de furnizori de servicii mobile de pe piața globală. Datorită dedicării sale pentru clienți în materie de inovație și parteneriate puternice, Huawei oferă soluții eficiente și end-to-end în rețelele de telecomunicații, dispozitive mobile și cloud computing. Furnizând soluții și servicii complementare, cei 194.000 de colaboratori ai Huawei își afirmă angajamentul de a crea valoare maximă pentru furnizorii de servicii de telecomunicații, companii și consumatori. Produsele și soluțiile Huawei sunt implementate în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Înființată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută de angajați.

(P)

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.