Livrările de produse au crescut cu 7,8 % și au ajuns la 138 de milioane de dispozitive livrate, dintre care 75 milioane de smartphone-uri, ceea ce reprezintă o creștere pe acest segment cu 45%, în comparație cu anul anterior.

“Strategia noastră de a ne concentra pe produse premium-accesibile a dat roade, iar rezultatele obținute în 2014 vorbesc de la sine: inovația continuă și dezvoltarea de produse noi, notorietatea brand-ului, creșterea cotei de piața – princare ne-am poziționat ca cel de-al treilea jucător pe piața globală a smartphone-urilor. De asemenea, influența globală a brand-ului nostru a continuat să crească, iar Huawei a devenit prima companie chineză care a fost inclusă în Top 100 mărci globale în 2014, potrivit Interbrand,”a declarat Richard Yu, CEO al Huawei Consumer BG.

Una dintre cele mai importante realizări din anul 2014 o reprezintă creșterea livrărilor de smartphone-uri premium accesibile, cu 18%.

Canalele de distribuție deschise, inclusiv magazinele online, au înregistrat o creștere semnificativă, care a contribuit la cifra de afaceri realizată de către companie. În plus, acestea însumează în prezent 41 de procente din venitul total realizat de Huawei. De asemenea, la finalul anului 2014, la nivel global, divizia Huawei număra 630 de magazine sub brand propriu.