"Domnul prim ministru, apreciind rezultatul de ieri de la alegeri, a considerat că există toate premisele ca următorul Guvern să fie instaurat până la sfârşitul lunii decembrie şi să fie în măsură să ia o decizie legată de salariul minim, ţinând cont de angajamentul partidului care are cele mai mare şanse să instaureze acest guvern şi care s-a angajat public la 1.450 de lei, salariu minim garantat pentru 2017. În cazul excepţional, în care nu se constituie noul Guvern până la 31 decembrie, pe 30 decembrie actualul Guvern va da un termen de prelungire a salariului minim pentru luna ianuarie", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa. 

De asemenea, preşedintele Cartel Alfa a anunţat noi discuţii la Ministerul Muncii pentru joi, 15 decembrie. 

"A rămas că joi (15 decembrie – n.r.) să se constituie la ora 10:00, la Ministerul Muncii, comisia de dialog social care va analiza împreună cu experţii desemnaţi ipotezele de lucru ale construcţiei viitoare analize şi care să devină un material de lucru pentru CNT (Consiliul Naţional Tripartit – n.r.) pentru Dialog Special", potrivit Bogdan Hossu. 

La rândul său, preşedintele Blocului Sindical Naţional (BNS), Dumitru Costin, a declarat că în perioada în care Guvernul Cioloş mai este în funcţiune nu se vor mai adopta ordonanţe de urgenţă. 

"Un lucru interesant, ne-a comunicat că atâta timp cat rămâne Guvernul Cioloş în funcţiune nu vor mai adopta nicio ordonanţă de urgenţă, asta pentru cei care aveau în aşteptare anumite ordonanţe de urgenţă, deci nici joi şi … nu ştiu, nici in zilele care urmează. Mi-ar fi plăcut ordonanţa asta de urgenţă", a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin. 

La Consiliul Naţional Tripartit de luni a participat şi premierul Dacian Cioloş.  Agerpres

Te-ar putea interesa și: