Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că în proiectul legii unice a fost prevăzută din nou evoluţia salariului minim până în 2015 aşa cum a fost propusă iniţial de Ministerul Finanţelor, respectiv 705 lei în 2010 şi 1.100 de lei în 2015.

Hossu a spus că în textul legii a fost prevăzută din nou evoluţia salariului minim până în 2015 aşa cum a fost convenită iniţial. Astfel, potrivit lui Hossu, valoarea salariului minim pe economie a rămas cea propusă de Ministerul Finanţelor, respectiv 705 lei în 2010 şi 1.100 lei în 2015.

Liderul „Cartel Alfa” a adăugat că au fost făcute clarificări pe texte care puteau lăsa loc la interpretări, precum şi pe sporuri şi coeficienţi marginali, pentru a obţine o reaşezare a structurii.

Bogdan Hossu a susţinut că s-au făcut paşi importanţi pentru armonizarea prevederilor din lege, că au fost reformulate anumite texte din lege pentru a garanta că plata salariilor din prezent şi a sporurilor vor fi asigurate până când noul coeficient de ierarhizare înmulţit cu baza raportată va da o valoare mai mare decât cea aflată în prezent în plată.

Preşedintele „Cartel Alfa” a mai spus că după aplicarea noii grile de salarizare, salariul de încadrare va reflecta salariul de bază, în care sunt prevăzute anumite sporuri, alături de cele prevăzute în actualul proiect de lege, dar şi de cele compensate, care se vor da până când valoarea venitului salarial va fi mai mare decât cea actuală.

SURSA: Mediafax