Protest la Ministerul Muncii. Sindicatele cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027
SURSA FOTO: Dreamstime - Bani
Mai multe federații sindicale vor protesta marți, 25 august, în fața Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Acțiunea este programată între orele 11:00 și 13:00, iar printre principalele revendicări se află creșterea salariului minim începând cu 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național. Sindicaliștii avertizează că menținerea salariului minim la același nivel, în condițiile scumpirilor și majorării taxelor, ar însemna o pierdere suplimentară a puterii de cumpărare.
Sindicatele ies în stradă pentru creșterea salariului minim
Acțiunea de protest anunțată pentru marți va reuni mai multe organizații sindicale din domenii precum comerțul, IT&C, sectorul financiar, asigurările și băncile.
Potrivit Cartel Alfa, la manifestație vor participa Federația Sindicatelor din Comerț, Federația Sindicatelor din IT & Comunicații și Federația Sindicatelor din Industria Financiară, afiliate Cartel Alfa și Uni Global Union.
La protest va lua parte și Federația Sindicală din Asigurări și Bănci, afiliată Confederației Sindicatelor Democratice din România și Uni Global Union.
Principalele solicitări sunt majorarea salariului minim de la începutul anului viitor și eliminarea blocajelor care, potrivit organizațiilor sindicale, împiedică negocierea contractelor colective.
„Cele două revendicări sunt legate direct, pentru că un salariu minim adecvat nu poate fi construit doar prin decizii administrative, ci prin contracte colective care ridică salariile peste minimul legal, iar blocarea negocierilor colective transformă salariul minim în singurul reper de salarizare pentru sute de mii de oameni.
Miza depăşeşte cu mult interesele unui singur sector economic: blocarea negocierilor colective pune în pericol capacitatea României de a creşte gradul de acoperire prin contracte colective de muncă, în conformitate cu obiectivele europene şi cu prevederile Directivei privind salariile minime adecvate”, susţin reprezentanţii sindicali.
Sindicatele reclamă blocarea negocierilor colective
Organizațiile participante susțin că există dificultăți în negocierea contractelor colective de muncă atât la nivelul sectoarelor din mediul privat, cât și în privința unui contract colectiv de muncă la nivel național.
Potrivit acestora, unele companii și organizații patronale refuză să participe la negocieri, nu au mandate de negociere din partea membrilor sau resping revendicările formulate de sindicate.
Criticile sunt îndreptate și către autorități, cărora sindicaliștii le reproșează că nu intervin suficient pentru facilitarea dialogului dintre părți.
„Statul nu îşi asumă rolul de facilitator al negocierilor sectoriale şi naţionale. Deşi promovarea negocierii colective este prevăzută în Planul de Acţiune pentru Promovarea Negocierilor Colective 2025-2030, autorităţile nu reuşesc să creeze condiţiile necesare pentru un dialog social eficient şi pentru desfăşurarea unor negocieri reale”, se arată în comunicat.
Salariul minim, cerut mai mare de la 1 ianuarie 2027
A doua revendicare majoră privește veniturile angajaților. Sindicatele solicită ca salariul minim să fie majorat începând cu 1 ianuarie 2027.
Organizațiile cer ca nivelul acestuia să fie stabilit prin mecanismul prevăzut de legislație și în urma consultării partenerilor sociali.
„Salariul minim nu este o variabilă de ajustare bugetară, ci instrumentul prin care se garantează că munca prestată cu normă întreagă asigură un trai decent. Legea prevede un mecanism de stabilire a salariului minim pe baza unor criterii obiective, cu consultarea partenerilor sociali, iar Directiva europeană privind salariile minime adecvate obligă statele membre să evalueze caracterul adecvat al salariului minim prin raportare la valori de referinţă precum 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut. Menţinerea salariului minim la acelaşi nivel, în condiţiile creşterii preţurilor şi ale majorării taxelor, înseamnă în fapt o scădere a puterii de cumpărare pentru cei mai vulnerabili salariaţi”, afirmă reprezentanţii sindicali.
Avertisment pentru angajații din sectoarele cu salarii mici
Sindicaliștii atrag atenția în mod special asupra situației persoanelor care lucrează în sectoarele în care salariile sunt apropiate de nivelul minim legal.
Comerțul este indicat drept unul dintre domeniile în care un număr mare de salariați sunt plătiți cu salariul minim sau cu venituri foarte apropiate de acesta.
În aceste condiții, organizațiile sindicale susțin că înghețarea salariului minim ar avea consecințe directe asupra nivelului de trai.
„În comerţ, ca şi în alte sectoare cu salarii mici, un număr foarte mare de angajaţi sunt plătiţi la nivelul salariului minim sau foarte aproape de acesta. Pentru aceşti oameni, orice decizie de îngheţare a salariului minim se traduce direct în facturi neplătite, în renunţarea la tratamente medicale şi în sărăcie în muncă.
De aceea, creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 trebuie decisă în cadrul mecanismului legal, transparent şi previzibil, nu amânată prin decizii discreţionare”, se mai arată în comunicatul Cartel Alfa.
Protestul are loc marți, timp de două ore
Manifestația este programată pentru marți, 25 august, între orele 11:00 și 13:00, în zona sediului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Prin acțiunea de protest, organizațiile sindicale încearcă să pună presiune pentru reluarea negocierilor colective și pentru stabilirea unei majorări a salariului minim care să se aplice de la 1 ianuarie 2027.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.