Grupul Hornbach a înregistrat, în perioada 1 martie – 31 august 2017, o creștere a cifrei de afaceri de 5,7%, la 2.310,3 milioane Euro (comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent: 2.186,7 milioane euro), potrivit unui comunicat de presă.

Și cifra netă de afaceri a celui mai mare sub-concern operativ Hornbach Baumarkt AG a crescut în cel de-al doilea trimestru 2017/2018 cu 3,9%, ajungând la 1.042,7 milioane euro (comparativ cu 1.003,6 milioane euro în anul precedent) și în primul trimestru 2017/2018 cu 5,4%, ajungând la 2.173,1 milioane euro (comparativ cu 2.062,5 milioane euro în anul precedent). Prin ajustare comparativă și raportată la cursul de schimb, cifra de afaceri a crescut în al doilea trimestru cu 2,6%, iar în prima jumătate a anului cu 4%.

Creșterea în sectorul de bricolaj vine pe fondul intensificării activităților comerciale din afara Germaniei. În timp ce în Germania cifra de afaceri a crescut în al doilea trimestru cu 0,3%, iar în prima jumătate a anului cu 2,0%, creșterile în restul Europei au fost de 8,3%, respectiv 9,5 %. Cota externă din cifra de afaceri a sub-concernului a crescut astfel de la 44,6% la 46,3%.

De asemenea, cifra de afaceri a sub-concernului operativ Hornbach Baumarkt AG a continuat să crească în decursul exercițiului financiar 2017/2018 în rețeaua de distribuție din Europa mult mai mult în comparație cu media din sectorul DIY. O contribuție tot mai importantă la creșterea cifrei de afaceri o au și activitățile online din cadrul concernului.

“Comerțul online reprezintă o componentă integrală a formatului nostru comercial. Online și offline se îmbină la Hornbach într-un tot unitar. De la lansarea online în Germania în anul 2010, am investit aproape un sfert de miliard de euro în digitalizarea continuă a modelului nostru de afaceri”, a declarat Albrecht Hornbach la conferința semi-anuală de presă din Frankfurt.
 
La data de 31 august 2017, Hornbach dispune de comerț online în Germania, Austria, Elveția, Olanda, Luxemburg și Cehia. În septembrie 2017, rețeaua s-a extins cu magazinul online Hornbach din Slovacia. În cea de-a doua jumătate a exercițiului financiar 2017/2018, se vor da în funcțiune și magazinele online din Suedia și România.
Cifra de afaceri Hornbach Baustoff Union GmbH crește în prima jumătate a anului cu peste 10%.