Hidroelectrica va investi 6,5 miliarde euro până în 2025

Hidroelectrica va investi 6,5 miliarde euro până în 2025
Publicat de CAPITAL la 23 august 2012, 18:51

Hidroelectrica va investi 6,5 miliarde euro în proiectele derulate la nivel naţional până în 2025, iar investiţiile prioritare în valoare de 1 miliard de euro vor fi redimensionate, a declarat joi, la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu, administratorul judiciar al companiei, Remus Borza.

"Investiţiile prioritare vor fi continuate şi redimensionate astfel încât să corespundă dimensiunii energetice ele fiind acum mai complexe. Aceste investiţii, proiecte istorice, însumează 1 miliard de euro.Investiţiile care nu au componentă energetică pot fi realizate de Ministerul Agriculturii sau ANAR. Investiţiile totale ale Hidroelectrica în proiecte se ridică la 6,5 miliarde euro până în 2025", a afirmat Remus Borza.

Joi a avut loc străpungerea unui front de excavaţii subterane în galeria Surduc-Nehoiaşu, care face parte din amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Punerea în funcţiune a primului hidroagregat cu o putere instalată de 55 MW este programată pentru trimestrul IV din 2015. Investiţia în prima etapă a centralei hidroelectrice Nehoiaşu este estimată la 292 milioane de euro. Pentru etapa a doua, investiţia este estimată la 325 milioane euro. Finalizarea proiectului este estimată pentru anul 2020, iar puterea instalată totală în cele două centrale hidroenergetice, Nehoiaşu şi Surduc este de 119, 25 MW. Galeria în care a avut loc străpungerea frontului de excavaţie prin dinamitare este cea mai lungă din ţară şi totalizează peste 16 km.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.