Hidroelectrica a anunțat rezultate financiare record în primele trei luni din 2022. Încheie T1 cu afaceri de 2,4 miliarde

Așadar, compania a anunţat afaceri de 2,4 miliarde lei, în creştere cu 66% faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Simultan, profitul net a urcat cu 70% la 1,3 miliarde lei, potrivit raportului trimestrial al Fondului Proprietatea, acţionar minoritar.

„În cursul perioadei, energia electrică totală vândută de Hidroelectrica a atins 3,20 TWh, în scădere cu 30,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Preţul mediu realizat de vânzare a energiei electrice a fost de 655,4 Lei / MWh, în creştere cu 134,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La sfârşitul lunii martie 2022, poziţia de numerar a companiei se ridica la 4,85 miliarde Lei”, potrivit raportului FP.

Hidroelectrica a plătit în cursul perioadei un impozit pe venit suplimentar de 339,3 milioane lei

Hidroelectrica este evaluată la 57 miliarde de lei, respectiv 11,5 miliarde euro, de către acţionarul minoritar Fondul Proprietatea în cel mai recent raport de evaluare, aferent lunii aprilie şi publicat vineri la Bursa de la Bucureşti, în creştere cu 7,3 mld. lei (1,4 mld. euro) faţă de evaluarea precedentă, cea din martie 2022.

Astfel, evaluarea Hidroelectrica, publicată de FP pe baza calculelor KPMG şi prin prisma deţinerii de 20%, s-a majorat cu 15% în doar o lună.

Metoda de evaluare pentru Hidroelectrica este realizată prin aplicarea metodei de piaţă bazată pe multiplul de EBITDA derivat din analiza companiilor comparabile cotate pe piaţa de capital, actualizată cu cel mai recent discount estimat conform aprobării acţionarilor pentru listarea companiei la bursă.

Pe 28 aprilie 2022 Ministerul Energiei – în calitate de acţionar majoritar, şi Fondul Proprietatea, acţionar cu 20%, au aprobat ca Hidroelectrica – cel mai mare producător de energie electrică din România, să repartizeze 3,8 miliarde de lei sub formă de dividende. Astfel statul român va lua 3 miliarde lei iar FP circa 800 milioane lei.

Dividende speciale ale Hidroelectrica vor fi plătite până la 30 septembrie 2022

Ministerul Energiei a fost de acord cu propunerea Hidroelectrica de a distribui 2,8 miliarde de lei din profitul pe 2021 dar a votat şi solicitarea prin care FP cerea 1 miliarde lei din rezerve.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României, fiind de altfel şi cea mai profitabilă companie de stat, şi-a bugetat pentru 2022 venituri totale de 7,4 miliarde de lei, în urcare cu 11% faţă de cele realizate în 2021, în timp ce profitul net este estimat la 2,9 miliarde lei, minus 8% faţă de cel de 3,16 miliarde lei din 2021.​