Hărțuirea sexuală în școli, aspru pedepsită

Hărțuirea sexuală în școli, aspru pedepsită. Un nou amendament adoptat luni de către Senat prevede majorarea pedepselor pentru cadrele didactice care au un astfel de comportament față de elevi sau studenți.

Proiectul îi vizează pe profesorii din învăţământul universitar sau preuniversitar. Amendamentul a fost admis la un proiect legislativ care vizează extinderea sferei de incriminări referitoare la hărţuirea sexuală. El prevede majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei.

Inițiatorii acestui proiect sunt atât parlamentari USR, dar și neafiliaţi, PNL și PSD.

Aceștia explică faptul că prin noul amendament, „se asimilează hărţuirii sexuale utilizarea, chiar pentru o singură dată, a oricărei forme de presiune gravă, cu scopul real sau aparent de a obţine un act de natură sexuală, fie în favoarea autorului faptelor, fie în favoarea unei alte persoane, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

„Pretinderea, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală, dacă prin aceasta victima a fost intimidată, pusă într-o situaţie umilitoare sau i-a fost cauzată o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, anunță inițiatorii proiectului.

Amendamentul, care a fost admis la comisiile de specialitate, prevede majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei.

„Dacă faptele prevăzute la alin 1 şi 2 (n.r. cele care definesc hărţuirea sexuală) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”, aflăm din textul acestuia.

Modificările au rolul de a clarifica textul legii

Inițiatorii anunță că amendamentul are scopul de a clarifica prevederile legii. Astfel, vor fi considerate infracțiuni și acțiunile care nu au un caracter repetitiv. În plus, amendamentul adaugă în conţinutul infracţiunii sintagma „sau îi cauzează o stare de temere, întrucât actele de hărţuire sexuală generează deseori o stare de temere, mai degrabă decât o stare de umilire”.

Același proiect mai prevede și faptul că hărţuirea sexuală este un mare pericol social, astfel că ar trebui să fie mai aspru pedepsită. Inițiatorii susțin că hărțuirea sexuală față de un elev „comportă un grad ridicat de periculozitate socială, dată fiind vârsta mai fragedă a victimei, raportul de putere dintre victimă şi agresor, precum şi situaţia victimei de a se afla în desfăşurarea studiilor”.

Propunerea legislativă intitulată „Zero toleranţă pentru hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi” are ca scop modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal. Această propunere vizează extinderea sferei de incriminare a hărțuirii sexuale și instituirea unor variante agravante ale acestei infracțiuni. Astfel, se propune să se impună o „zero toleranță” față de hărțuirea sexuală în mediul școlar și universitar prin intermediul modificărilor legislative.

Propunerea urmează să fie votată de Camera Deputaților.