Halep se menţine pe locul 3 WTA! Românca se îndepărtează de primele două clasate

Halep se menţine pe locul 3 WTA! Românca se îndepărtează de primele două clasate
Publicat de Leonard Bădilă la 10 mai 2021, 12:00

Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, cu 6.520 de puncte, la 3.570 de puncte de liderul WTA, australianca Ashleigh Barty (faţă de 2.605 puncte în ierarhia precedentă), şi la 1.130 de puncte de japoneza Naomi Osaka, locul 2 WTA (faţă de 750).

Halep se menţine pe locul 3 WTA!

Simona Halep a pierdut 530 de puncte după Madrid Open, pentru că la precedenta ediţie a jucat finala, iar la turneul care s-a încheiat sâmbătă a fost eliminată în optimi. Jucătoarea română poate pierde şi locul 3, ţinând cont că este deţinătoarea trofeului la Roma, competiţie care începe luni.

Câştigătoarea Madrid Open după o finală cu Barty, Arina Sabalenka din Belarus, a urcat de pe locul 7 pe locul 4, cel mai bun din carieră, cu 6.195 de puncte. Barty are 10.090 puncte, iar Osaka, 7.650 de puncte.

Primele zece locuri din clasamentul WTA

Primele zece locuri din clasamentul WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Ashleigh Barty – 10.090 de puncte;

2. Naomi Osaka – 7.650;

3. Simona Halep – 6.520;

4. Arina Sabalenka – 6.195;

5. Sofia Kenin – 5.905;

6. Elina Svitolina – 5.835;

7.Bianca Andreescu – 5.265;

8. Serena Williams – 4.850;

9. Karolina Pliskova – 4.660;

10. Petra Kvitova – 4.160.

Celelalte jucătoare române din Top 200 WTA au avut următoarele evoluţii în ierarhie.

Ana Bogdan revine în Top 100, iar Mihaela Buzărnescu pierde 14 locuri.

– Sorana Cîrstea a coborât un loc şi se află pe 59, cu 1.374 puncte.

– Patricia Ţig se menţine pe locul 64, cu 1.254 de puncte;

– Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 75, cu 1.104 de puncte;

– Ana Bogdan a urcat patru locuri şi este pe 98, cu 844 de puncte;

– Irina Bara se menţine pe locul 133, cu 618 de puncte;

– Jaqueline Cristian a coborât de pe locul 147 pe 150, cu 529 de puncte;

– Mihaela Buzărnescu a coborât 14 poziţii, până pe locul 157, cu 500 de puncte;

– Monica Niculescu se menţine pe locul 174, cu 417 puncte;

– Elena Gabriela Ruse a coborât de pe locul 175 pe 176, cu 408 puncte.

Sursa foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.