Guvernul speră ca plățile europene din cadrul POSDRU să fie reluate la sfârșitul lunii martie
Autoritățile române speră ca rambursările de fonduri europene efectuate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) să fie reluate până la sfârșitul lunii martie.
Guvernul a primit luni seară de la Comisia Europeană scrisoarea oficială prin care a fost înştiinţat că au fost întrerupte rambursările de fonduri europene în cadrul POSDRU.
”Fiind vorba despre chestiuni de management, nu de structură sau plăți făcute greșit, sperăm ca plățile să fie deblocate până la finalul lunii martie”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Autoritățile dau asigurări că beneficiarii nu vor fi afectaţi de întreruperea cererile de rambursare de la Autoritatea de Certificare de Plăţi către Comisia Europeană, aceștia urmând să își primească banii în baza cererilor de rambursare.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





