Liderul PNL a precizat că, deşi Guvernul a prognozat o creştere economică de 5,7%, instituţiile internaţionale au redus estimările la 4,1%, conform Agerpres.

„Părerea mea este că nici măcar 4,1% nu va fi, există deja o frânare. Uitaţi-vă ce se întâmplă de trei luni în privinţa consumului, există o scădere a cererilor, o restrângere a consumului. La baza creşterii economice, guvernul nu a folosit decât un singur motor, şi anume stimularea artificială a consumului prin creşterea veniturilor, în special în sectorul public, fără o bază economică, şi prin creşterea salariului minim. De asemenea, relaxarea condiţiilor de creditare care a dus la creşterea consumului artificial, care nu este bazată pe realităţile economice şi pe puterea reală de cumpărare a populaţiei. Asta a dezechilibrat balanţa comercială, deficitul comercial a fost într-o creştere permanentă, asta a pus presiune pe leu, asta a generat creşteri de preţuri, a dus la inflaţie. Avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele PNL. 

Ludovic Orban a cerut încă o dată demisia actualului guvern şi a precizat că liberalii sunt pregătiţi să îşi asume conducerea ţării.

 

Te-ar putea interesa și: