Conform noilor prevederi, persoanele care au contribuit la aceste fonduri nu vor mai putea retrage integral sumele acumulate după împlinirea vârstei de 65 de ani. Doar 25% din activul acumulat va putea fi retras imediat, restul banilor urmând a fi plătit sub formă de pensie programată pe o perioadă determinată sau ca pensie viageră, cu plata pe toată durata vieții.

Guvernul schimbă modul de accesare a banilor din Pilonul II și III

Proiectul introduce două tipuri principale de plată: pensia de tip retragere programată, care garantează rambursarea integrală a activului acumulat pe o perioadă fixă, și pensia viageră, cu plăți pe termen nelimitat. În plus, se propune crearea unor fonduri de plată a pensiilor private, administrate de furnizori autorizați, care pot fi actuali administratori de fonduri, societăți de asigurări de viață, societăți de administrare a investițiilor sau entități nou-înființate. Activele fondurilor de plată vor fi separate de cele ale furnizorilor pentru a asigura siguranța banilor participanților.

„Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un demers necesar şi prioritar, având ca scop completarea cadrului legal aplicabil pensiilor private prin crearea bazei de funcţionare a fazei de plată a pensiilor şi a condiţiilor pentru operaţionalizare a sa”, a declarat Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Această inițiativă răspunde unei recomandări prioritare a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a solicitat României adoptarea cadrului legislativ primar pentru faza de plată a pensiilor private.

„În luna septembrie anul acesta, în cadrul sesiunii de evaluare a Comitetului pentru pieţe financiare din cadrul OCDE, România va trebui să prezinte modul de ducere la îndeplinire a acestei recomandări prioritare”, a mai spus Petrescu.

Alexandru Petrescu, ASF
SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Sistemul pensiilor private din țară are peste 9 milioane de participanți

În luna septembrie, România trebuie să prezinte modul în care această recomandare a fost implementată în fața Comitetului pentru piețe financiare al OCDE. Sistemul pensiilor private din țară are peste 9 milioane de participanți și active ce reprezintă peste 10% din PIB, iar autoritățile susțin că noile reguli vor oferi predictibilitate și siguranță pe termen lung.

„Prin acest proiect de lege se stabilesc, o dată, reguli de autorizare, funcţionare şi supraveghere pentru fondurile de plată, şi aici ASF are rolul principal, se garantează separarea activelor fondului de plată, de cele ale furnizorului, se asigură garanţia rambursării integrale activului acumulat în cazul fondurilor de plată de tip retragere programată”, a conchis președintele ASF.

Reglementările prevăd că pensionarii vor putea opta pentru retragerea a până la 25% din suma acumulată ca plată forfetară, restul fiind plătit fie lunar timp de 10 ani în cazul pensiei programate, fie pe viață în cazul pensiei viagere. Moștenitorii vor avea dreptul să primească sumele rămase, iar plățile eșalonate vor fi garantate. Pentru cei fără moștenitori, banii rămași vor rămâne în fondul de plată privat. Proiectul mai include și actualizarea contractelor, posibilitatea unor acțiuni în instanță și opțiunea pentru participanții tineri de a alege fonduri mai dinamice și mai riscante. Statul își propune să asigure soliditatea acestor fonduri, având în vedere că în următorii ani sute de mii de români vor îndeplini condițiile de pensionare.

Alexandru Petrescu, ASF
SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea