Proiectul de rectificare bugetară, al doilea din acest an, reiterează strategia aplicată de guvern în prima parte a anului şi reflectată de rectificarea anterioară care a avut loc în ultima zi din luna iulie.

Despre prima rectificare bugetară, Capital a scris aici

Veniturile totale sunt diminuate cu 1,4 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,48 miliarde lei. Cu acest calcul aritmetic, executivul spune, iarăşi, că a reuşit o rectificare pozitivă. Analizând, însă, capitolele de la care se reduc fondurile, se constată că sume enorme au fost, din nou, redirecţionate de la proiecte majore din fonduri europene, cum ar fi autostrăzile, şi că România renunţă la aproape 4 miliarde de lei din această sursă.

Despre cheltuirea banilor publici, în prima parte a anului, Capital a scris aici
Astfel, proiectele cu finanţare din fonduri europene sunt diminuate cu 3,9 miliarde lei, iar bugetul Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADR) este mai mic cu 971 milioane lei.
În timp ce spune adio banilor europeni, guvernul acordă administraţiilor locale, în total, 2,2 miliarde de lei.

Despre alocările către primării şi scopul electoral al acestora, Capital a scris aici

Jumătate din sumă este virată direct, iar cealaltă jumătate prin intermediul fondului de rezervă şi al Ministerului Dezvoltării.
Peste 1,16 miliarde lei ajung la autorităţile din teritoriu din sume defalcate din TVA. Din această sumă, 50,6 millioane de lei sunt alocate cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 194,5 milioane lei celor ale oraşelor şi municipiilor, alte 542 milioane lei drumurilor judeţene şi comunale şi încă 380 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale, adică pentru cheltuieli curente.
La rândul său, fondul de rezervă primeşte în plus 500 milioane lei. Din acest fond, anual, guvernul a dat prin hotărâri, bani pentru diverse cheltuieli locale deşi legea finanţelor prevede că poate fi folosit doar pentru situaţii urgente şi neprevăzute.
Bugetul Ministerului Dezvoltării este majorat, de asemenea, cu 542 milioane lei. Distribuţia banilor arată că, în timp ce Programul Naţional de Dezvoltare Locală derulat de acest minister este suplimentat cu un miliard de lei, programul FEN postaderare gestionat de acelaşi minister este micşorat cu 950 milioane lei.
Rectificarea realocă şi alte sume. Agricultura şi Finanţele (acesta din urmă, la capitolul acţiuni generale destinat realocărilor an de an) pierd câte un miliard lei, în timp ce Ministerul Muncii beneficiază de o suplimentare de 1,2 miliarde, iar cel al Apărării de 140 milioane lei.
Evoluţia încasărilor se înscrie în tendinţa din prima parte a anului: veniturile din TVA sunt rectificate negativ cu încă 813 milioane lei, după ce au fost în scădere cu 1,4 miliarde lei în primele şase luni. Veniturile nefiscale au fost, din nou supraestimate, iar rectificarea le micşorează cu 471 milioane lei.