În ședința de marți, Executivul a adoptat Normele Metodologice pentru înființarea inspecției financiare la companiile de stat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Astfel, această Direcție va funcționa în cadrul Ministerului Finanțelor, cu personal preluat de la ANAF. ”Este o direcţie în cadrul Ministerului de Finanţe – nu în cadrul ANAF-ului – şi vizează o serie de aspecte economice, financiare, în cadrul unor entităţi de stat: regii autonome, societăţi comerciale de stat”, a spus Suciu.
Prin aceste norme s-au clarificat diferenţele dintre controlul pe care trebuie să îl facă această direcţie de la MFP şi verificările efectuate de Curtea de Conturi. ”S-au clarificat obiectivele de control ale Curții de Conturi și obiectivele de control ale acestei Directii din Ministerul Finanțelor. Nu vizează direct evaziunea fiscală, dar vizează un control mai aplicat al utilizării banilor publici și este parte a acelor măsuri despre care premierul a vorbit în urmă cu două săptămâni, când a cerut mai multă atenție în privința utilizării banilor publici și campaniei în privința evaziunii fiscale”, a arătat Suciu.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a solicitat în urmă cu zece zile autorităţilor de resort să obţină un plus de 1,5% din produsul intern brut din combaterea evaziunii fiscale, în următoarele 60 de zile. Obiectivul este echivalent cu obţinerea a nouă miliarde lei în următoarele două luni.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat marţi că obiectivul a fost stabilit în urma unei evaluări pe care a făcut-o premierul Ungureanu. ”Este o evaluare pe care a făcut-o premierul, pe baza informaţiilor existente, ţinând cont de situaţia evaziunii din ţara noastră. Este propria lui evaluare, care ţine cont de o situaţie existentă în această ţară. Sunt bani care sunt necesari oriunde. Sunt bani care ţin de o campanie împotriva evaziunii, pe care statul trebuie să conteze”, a spus Suciu.
Guvernul înființează o direcție la Ministerul Finanțelor pentru inspecția financiară a companiilor de stat

28 februarie 2012, 15:48
Ultima modificare în 28 februarie 2012, 17:48
Guvernul a aprobat înființarea unei direcții în cadrul Ministerul Finanțelor Publice pentru inspecția financiară la companiile de stat. Personalul va fi preluat de la ANAF.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook