Guvernul evită declanșarea procedurii de infringement din cauza reglementărilor privind fuziunile şi achiziţiile
Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru modificarea legii privind societățile comerciale pentru a evita declanșarea de Comisia Europeană a unei proceduri de infringement ca urmare a netranspunerii reglementărilor europene cu privire la fuziuni și divizări.
”În ciuda politicii Guvernului de a evita adoptarea unor Ordonanțe de Urgență, o situație de urgență a cerut aporbarea unei OUG pentru că există directive europene care nu au fost puse în aplicare, astfel încât există posibilitatea declanșării procedurii de infringement, acum aflându-ne într-o procedură precontencioasă”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
El a explicat că acest act normativ prevede simplificarea unor proceduri de publicitate pentru fuziuni și divizări.
Potrivit OUG, uUna dintre cele mai importante modificări privește posibilitatea pentru societățile comerciale de a opta între procedura actuală de publicare a proiectului de fuziune/divizare în Monitorul Oficial și publicarea acestuia prin intermediul paginii proprii de internet a societății și a paginii de internet a Oficiului Registrului Comerțului unde este îinmatriculată societatea, ceea ce conferă societății posibilitatea de a scurta perioada și de a simplifica implementarea operațiunii de fuziune/divizare.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





