Manfred Weber este candidatul Partidului Popular European la șefia Comisiei Europene și critică puternic poziția adoptată de Guvernul Dăncilă în cazul Laurei Codruța Kovesi.

„”Cazul Kovesi este un semn că în România sunt probleme. În mod normal, într-o țară precum România, Guvernul ar trebui să fie mândru că primul procuror european să fie o personalitate din România, cu credibilitate, cu atuuri puternice, care a convins o comisie precum LIBE să o susțină. Eu cred că este o onoare pentru România să aibă pe cineva care să atragă susținerea largă a politicienilor europeni. M-aș fi așteptat ca Guvernul să o susțină.

Poziția Parlamentului este clară: o susținem, majoritatea în favoarea ei a fost evidentă, iar acum așteptăm rezultatul negocierilor,” a declarat andidatul PPE la funcția de președinte al Comisiei Europene.

Manfred Weber susține că și ceilalți doi candidați pentru poziția de procuror european sunt extrem de bine pregătiți, ceea ce reprezintă o performanță și mai mare pentru Codruța Kovesi.

„Și ceilalți candidați erau foarte calificați, ceea ce face cu atât mai surprinzătoare reținerea guvernului român în a o susține. Cu atât mai mult, românii ar trebui să se bucure și să înțeleagă cât de mare a fost sprijinul pentru candidatura lui Kovesi, dacă și germanii au votat pentru ea. A fost dovada că a avut o prezentare foarte bună, foarte convingătoare și a lăsat impresia că e o oportunitate foarte bună ca primul procuror european să vină din România”, a declarat Manfred Weber pentru Ziare.com.

Te-ar putea interesa și: