„Decizia colectivă a cabinetului este că guvernul trebuie să aprobe proiectul de acord”, a declarat Theresa May într-o scurtă declaraţie în faţa reşedinţei din 10 Downing Street. 

„Este un pas decisiv care ne va permite să avansăm şi să finalizăm acordul”, a adăugat ea. 

„Opţiunile pe care le aveam erau dificile, în special în ce priveşte Irlanda de Nord”, a subliniat prim-ministrul, după care a adăugat: „Cred că proiectul de acord privind ieşirea (din UE) este cel mai bun posibil”. 

Acesta va permite Regatului Unit să reia controlul „asupra banilor noştri, legilor noastre şi frontierelor noastre, va pune capăt libertăţii de mişcare, va proteja locurile de muncă, securitatea şi uniunea noastră”, a ţinut să sublinieze Theresa May. 

„Ştiu că ne aşteaptă zile dificile şi că acordul va fi examinat amănunţit”, a mai spus prim-ministrul care trebuie să convingă parlamentul britanic să voteze proiectul de acord. 

Românii vor avea aceleași drepturi

„Salut ajungerea la un consens pe un text de acord privind #Brexit în această seară. Acordul înseamnă garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie. Dacă documentul va fi aprobat, românii vor putea să continue să lucreze, studieze sau să locuiască în Regatul Unit având aceleaşi drepturi ca şi până acum”, a scris pe Facebook Victor Negrescu, fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene. 

El a precizat că este bucuros că România a sprijinit activ, în ultimul an, echipa negociatorului-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, pe tot parcursul negocierilor. 

„Pentru fructificarea intereselor la nivel european, România trebuie să joace inteligent folosindu-se de practicile şi normele europene. Iată că cele comunicate la Bucureşti cu ocazia vizitei lui Michel Barnier se confirmă”, a mai scris Negrescu. Agerpres

Te-ar putea interesa și: