Guvernul a INTERZIS Curţii Constituţionale să se mai pronunţe pe hotărârile Parlamentului

Guvernul a INTERZIS Curţii Constituţionale să se mai pronunţe pe hotărârile Parlamentului
Publicat de CAPITAL la 4 iulie 2012, 13:49

Guvernul a adoptat o ordonanţă care anulează prerogativele Curţii Constituţionale de a se pronunţa cu privire la hotărârile Legislativului, a anunţat miercuri ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, transmite Agerpres.

‘Ordonanţa spune că se retrag din textul actual pronunţările Curţii pe hotărârile Parlamentului şi nicidecum nu are vreo legătură cu avizul Curţii pe suspendarea preşedintelui’, a spus Duşa.

Potrivit acestuia, ‘niciodată Guvernul sau Parlamentul nu a iniţiat un demers de invalidare a unor judecători de la Curtea Constituţională’, a adăugat ministrul.

El a susţinut că modificarea adusă de Guvern este de fapt o revenire la situaţia de acum doi ani, când Curtea Constituţională nu se pronunţa în legătură cu hotărârile Legislativului.

‘Nici până acum doi ani – când s-a introdus un amendament de către un parlamentar – hotărârile Parlamentului nu puteau fi analizate şi picate de Curtea Constituţională’, a susţinut Mircea Duşa.

El a menţionat că avizul Curţii privind suspendarea preşedintelui ţării ‘este prevăzut în Constituţie şi nu a modificat nimeni’.

Potrivit unor surse guvernamentale, în ordonanţa adoptată de Executiv avizul Curţii Constituţionale privind suspendarea şefului statului este unul consultativ, nu obligatoriu.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.